Ministerul rus de externe a respins declarația diplomației britanice că Moscova ar avea de gând să pună la Kiev un lider pro-rus, în timp ce președintele Vladimir Putin ia în considerare dacă să ordone o invazie a trupelor sale în Ucraina. Într-o postare pe Twitter, ministerul spune că „dezinformarea” pusă în circulație de Foreign Office „este încă un indiciu că membrii @NATO conduși de statele anglo-saxone sînt cei care escaladează tensiunile în jurul #Ucrainei”. Se cere de asemenea ministerului britanic de externe să „se oprească din a răspândi absurdități”.
Într-o declarație dată publicității în seara zilei de 22 ianuarie, Foreign Office spune că informațiile pe care le deține „sugerează că guvernul rus caută să instaleze un lider pro-rus la Kiev” și că fostul membru al parlamentului ucrainean Evghen Muraiev „e considerat un potențial candidat”. Declarația de la Foreign Office mai spune că guvernul britanic are de asemenea informații că serviciile secrete rusești mențin legături cu mai mulți foști politicieni ucraineni.
Șefa diplomației de la Londra Lizz Truss a declarat că informația cu Muraiev „aruncă o lumină asupra amplitudinii activităților rusești menite să submineze Ucraina și asupra modului de a gândi de la Kremlin”.
Statele Unite găsesc informația „profund îngrijorătoare”, se spune într-o declarație a purtătoarei de cuvânt de la Consiliul pentru securitate națională, Emily Horne.