Se așteaptă ca la ședința comună a guvernelor R. Moldova și României, de pe 11 februarie, să se anunțe o reducere masivă si chiar eliminarea unor tarife de roaming.
Potrivit presei de la Chișinău, se așteaptă ca pentru apelurile efectuate în roaming în România cu destinația Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori.
### Vezi și... ### Sorin Ioniță: Moldova a avut susținere în această criză aproape ca o țară membră în UETotodată, pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova, tariful de roaming va fi eliminat.
Pentru serviciile de date (Internet) utilizat în roaming în România, tarifele vor scădea de cel puțin 5 ori.
Premierul Natalia Gavrilița a anunțat totodată că guvernul de la București va oferi R. Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro, bani pe care autoritățile de la Chișinău își propun să îi investească în dezvoltarea localităților. O decizie finală cu privire redistribuirea banilor va fi luată în ședința comună a celor două guverne, de vineri, 11 februarie – a precizat Gavrilița la o conferință de presă.
Primul ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro a fost acordat de România în 2010 – dar în zece ani, R. Moldova nu a reușit să atragă, prin proiecte, decât mai puțin de jumătate din sumă. Acordul inițial a expirat în martie 2021.