Republica Moldova și România vor elabora, în următoarele șase luni, planul comun de acțiune în caz de criză energetică, informează IPN. Documentul va stabili un șir de acțiuni și măsuri necesare pentru asigurarea continuității în aprovizionarea cu energie electrică și gaze naturale. Printre acțiuni se numără asigurarea reciprocă cu combustibili alternativi în vederea producerii de energie termică destinată sistemelor de încălzire centralizată și de energie electrică și termică în cogenerare.
Elaborarea planului este prevăzută de Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității energetice, semnat vineri de către vicepremierul Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, și ministrul energiei al României, Virgil Daniel Popescu.
Urmează să fi creat un Grup de Coordonare Transfrontalieră a Crizei, cu participarea autorităților de reglementare și a operatorilor sistemelor de transport și de sistem al gazelor naturale și al energiei electrice. Virgil Popescu, ministrul român, a declarat că România susține armonizarea legislației interne a Republicii Moldova cu legislația europeană în domeniul energiei. „România a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova pentru a-și atinge ținta de a deveni membru al Uniunii Europene”, a încheiat Virgil Popescu.