Un pod dintre regiunea transnistreană și Ucraina, aruncat în aer

O înregistrare video apărută pe rețelele de socializare online înfățișează demontarea unui pod la granița cu Ucraina, pe segmentul transnistrean. Imaginile par a fi filmate imediat după o explozie.

Europa Liberă a stabilit că este vorba de un pod în apropiere de Cuciurgan.

Surse informate de la Chișinău au confirmat că podul este demontat de autoritățile ucrainene.

Agenția transnistreană Novosti relatează că au existat două explozii de partea ucraineană a graniței, iar podul nu mai poate fi folosit.