Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat la Chișinău că Statele Unite vor răspunde „oricând și oriunde” unor acte de agresiune ale Rusiei la fel cum au răspuns agresiunii rusești împotriva Ucrainei, mobilizând sprijin internațional, dar fără ca soldați americani să lupte pentru țări care nu sunt membre ale NATO .
Este răspunsul dat de șeful diplomației americane la o conferință de presă la Chișinău întrebării ce fel de asigurări de securitate pot oferi Statele Unite Moldovei în contextul războiului din Ucraina.
„Ați văzut răspunsul pe care am ajutat să-l mobilizăm în lume față de agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Oricând și oriunde o asemenea agresiune poate să apară, vom proceda la fel”, a spus Blinken.
În conferința de presă în compania președintei Maia Sandu, secretarul de stat american a mai spus că Statele Unite „sprijină ferm integritatea teritorială a Moldovei și suveranitatea, dar și neutralitatea ei garantată de constituție” și a promis sprijin pentru eforturile moldovene de găzduire a refugiaților din Ucraina.
Șeful diplomației americane a mai spus că Statele Unite sprijină aspirațiile europene ale R. Moldova, precizând că aceasta este o chestiune ce ține de voința poporului moldovean și aceea a Uniunii Europene. Blinken a răspuns astfel la întrebarea care este poziția Statelor Unite față de cererea de aderare la UE a R. Moldova semnată de președinta Sandu joi.
Știre în curs de actualizare.