Stoltenberg: NATO nu va impune o zonă de non-survol deasupra Ucrainei

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Țările NATO sunt unanim de acord ca Alianţa să nu stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, în ciuda cererilor repetate ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind impunerea unei asemenea zone, a declarat Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, după reuniunea de miercuri cu miniștrii apărării.

„Vedem distrugeri, vedem suferinţă umană în Ucraina, dar poate fi chiar şi mai rău dacă NATO întreprinde acţiuni care să transforme acest război într-un război total între NATO şi Rusia”, a explicat secretarul general al Alianţei, potrivit CNN.

### Vezi și... ### «Cold Response»: Răspunsul „rece” dat de NATO Rusiei

Se pare însă că Stoltenberg a propus nu numai o întărire a prezenței militare NATO în țările din flancul estic, dar și staționarea permanentă de trupe în aceste țări. Inițiativa ar putea să contravină acordurilor de securitate cu Rusia. Conform actului fondator al Consiliului NATO-Rusia, Alianţa s-a angajat să nu desfăşoare „forţe combatante substanţiale” în statele de pe flancul său estic. În acest moment, NATO staționează prin rotație trupe în țările din flancul estic, pentru a se conforma acordurilor cu Rusia.

La o conferinţă de presă, Stoltenberg a pledat pentru o consolidare a trupelor la frontiera de est a NATO. În special în privinţa trupelor terestre, „noul nostru dispozitiv ar trebui să includă forţe semnificativ mai numeroase în partea estică a Alianţei, cu un nivel de pregătire de luptă foarte ridicat, cu mai multe echipamente şi materiale pre-poziţionate”, a detaliat el.

„Suntem confruntaţi cu o nouă realitate pentru securitatea noastră. Trebuie aşadar să ne resetăm apărarea colectivă şi de descurajare pe termen lung”, a continuat Stoltenberg, menţionând că decizii în acest sens ar putea fi luate la summitul NATO din luna iunie.

### Vezi și... ### Bombele Rusiei, tot mai aproape de granița NATO