Casa Albă a a nunțat că noul pachet de sancțiuni adoptat împotriva Rusiei pentru invazia din Ucraina le vizează și pe cele două fiice adulte ale președintelui rus Vladimir Putin.
Este vorba de Maria Voronțova şi Katerina Tihonova, din prima căsătorie a lui Putin cu Liudmila Şkrebneva.
Un înalt oficial al administrației americane a declarat pe 6 aprilie că și soția și fiica ministrului de externe Serghei Lavrov sunt lovite de aceleași sancțiuni financiare.
Noul pachet de sancțiuni americane blochează totodată orice activitatea a celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank . Este lovită și banca privată Alfa Bank, ai cărei acționari principali sunt considerați de mult timp apropiați ai președintelui Putin.
Se așteaptă ca Uniunea Europeană să anunțe joi, 7 aprilie, sancțiuni similare.
Putin însuși a fost lovit de sancțiunile occidentale pentru prima dată pe 25 februarie, la o zi după ce forțele ruse au invadat Ucraina. Mulți înalți oficiali ruși și oameni de afaceri apropiați de Kremlin sunt de asemenea supuși sancțiunilor occidentale.
Până acum, sancțiunile internaționale, de o amploare fără precedent, au lovit economia Rusiei dar nu par să fi influențat sau redus intensitatea ofensivei din Ucraina. Mai ales acum, după ce s-a aflat despre presupusele atrocități comise de armata rusă la Bucea, în apropiere de Kiev, cresc presiunile ca sancțiunile să fie și mai dure. Se vorbește din nou, serios, despre un embargo pe importurile de energie din Rusia.
Your browser doesn’t support HTML5
Se știe puțin despre fiicele lui Putin, care au fost ferite de ochii presei.
Voronțova, în vârstă de 37 de ani, despre care se crede că are o diplomă în medicină, este co-proprietara unei companii de investiții în domeniul sănătății care își propune să construiască un centru medical nou, de ultimă generație, lângă Sankt Petersburg. Era căsătorită cu un cetățean olandez, deși nu era clar dacă mai sunt împreună.
Tihonova, 35 de ani, a atras atenția la sfârșitul anilor 2010, când a început o carieră ca dansatoare acrobatică și dansatoare rock-and-roll în competiții. Mai târziu, ea a devenit directorul Innopraktika, un proiect susținut de guvernul rus în valoare de 1,7 miliarde de dolari pentru a construi un centru de știință și cercetare la Universitatea de Stat din Moscova.
Tihonova a fost căsătorită anterior cu fiul unui mare bancher, cunoscut pentru relațiile sale apropiate cu Kremlinul, pe nume său Nikolai Șamalov. Cuplul ar fi divorțat în 2018.
Anul trecut, Tihonova a apărut la dezbaterile publice din cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. În materialele de presă sau în presa rusă nu a fost însă identificată drept fiica lui Putin.
Putin a făcut puține comentarii despre familia sa de-a lungul anilor. În 2017, în timpul emisiunii sale anuale televizate, Putin a spus că fiicele sale au fost „implicate în știință și educație” și că „trăiesc o viață normală, anodină”.
### Vezi și... ### Război în Ucraina: ziua 42 | Fiicele lui Putin pe lista de sancțiuni a Casei Albe