Dmitri Muratov și-a vândut medalia Nobel pentru 103,5 milioane de dolari

Dmitri Muratov, laureatul Premiului Nobel pentru Pace 2021

Medalia laureatului Premiului Nobel pentru Pace 2021, Dmitri Muratov, redactor-șef al Novaya Gazeta, a fost vândută la o licitație în Statele Unite pentru 103,5 milioane de dolari. Anunțul l-a făcut compania Heritage Auctions, care a organizat licitația. Numele cumpărătorului nu este cunoscut.

Întreaga sumă din vânzarea premiului va fi transmisă UNICEF, în sprijinul copiilor refugiați din Ucraina și familiilor acestora. Vânzarea a fost programată pentru a coincide cu Ziua Mondială a Refugiaților, care este sărbătorită pe 20 iunie.

### Vezi și... ### „Novaia Gazeta” a închis, dar presa e amenințată și în... Grecia

Dmitri Muratov a anunțat că va vinde medalia pe 22 martie, idee salutată de întregul consiliu editorial al Novaya Gazeta. Jurnalistul a primit premiul în octombrie 2021, împreună cu filipineza Maria Ressa, pentru „eforturile depuse în apărarea libertății de opinie, care este o condiție prealabilă pentru democrație și pace”.

Potrivit relatărilor presei, aceasta a fost cea mai scumpă vânzare a unei medalii Nobel din istoria premiului.