Departamentul de Stat al SUA a declarat la 14 septembrie că administrația Biden discută noi măsuri economice pentru a penaliza Rusia pentru invazia sa în Ucraina, după ce doi senatori americani au introdus o lege pentru a eticheta Rusia drept stat susținător al terorismului.
### Vezi și... ### Casa Albă refuză catalogarea Rusiei drept stat-sponsor al terorismuluiPurtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că departamentul discută „măsuri analoge” pe care să le impună Rusiei în locul celor purtate de desemnarea ca stat sponsor al terorismului. Price a făcut aceste comentarii după ce senatorii Richard Blumenthal (democrat-Connecticut) și Lindsey Graham (republican-Carolina de Sud), care pledează de luni de zile pentru desemnarea Rusiei ca stat-sponsor al terorismului, și-au prezentat proiectul legislativ.
Price a precizat că președintele Joe Biden a declarat săptămâna trecută că nu ar aproba o astfel de desemnare. Consecințele unei asemenea decizii, spunea Joe Biden, ar putea întârzia exporturile de alimente către părți ale Ucrainei devastate de război și ar putea pune în pericol acordurile de circulație a mărfurilor prin Marea Neagră.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenskiy a cerut Occidentului să treacă Rusia pe lista statelor teroriste, invocând mai multe atacuri mortale asupra unor obiecte precum centre comerciale și gări care au ucis numeroși civili. Blumenthal și Graham au ținut o conferință de presă pentru a anunța introducerea proiectului lor legislativ. Blumenthal a declarat că necesitatea acestei măsuri „este mai presantă acum ca niciodată”.
Live Briefing | Război în Ucraina
Briefing-ul Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ale ripostei date de ucraineni, dar și reacția internațională.