Statele Unite au salutat eliberarea corespondentului RFE/RL Aleh Hruzdzilovici, care a fost condamnat la 18 luni de închisoare de către autoritățile belaruse pentru că ar fi participat la demonstrațiile antiguvernamentale pe care le acoperea în calitate de jurnalist acreditat.
Comentând eliberarea lui Hruzdzilovici și a altor prizonieri politici care au fost arestați în cadrul unei represiuni împotriva disidenței, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat pe 25 septembrie că măsura luată de autoritățile belaruse este un „pas în direcția bună”, dar că trebuie să urmeze și alții.
„Prea mulți prizonieri politici au rămas în spatele gratiilor în Belarus”, a spus Price într-o declarație. "Cerem eliberarea imediată și necondiționată a tuturor prizonierilor politici".
Hruzdzilovici a sosit în Lituania la 21 septembrie, însoțit de soția sa, Maryana, după ce a fost eliberat dintr-o închisoare din regiunea Mahilyou, unde era deținut din luna mai.
### Vezi și... ### Un jurnalist din Belarus a fost condamnat pentru înaltă trădarePreședintele RFE/RL, Jamie Fly, care a condamnat anterior sentința de închisoare a lui Hruzdzilovici ca fiind „ilegitimă”, a salutat eliberarea jurnalistului, corespondent al RFE/RL pe probleme de drepturi ale omului încă din anii '90.
„Lui Aleh i s-a furat timpul pe care nu-l va mai recupera niciodată alături de familia sa fiind închis pe nedrept și sunt foarte bucuros că acum va revenit alături de soția sa și de cei dragi", a declarat Fly imediat după eliberarea lui Hruzdzilovici. „Sunt recunoscător membrilor comunității internaționale și ai comunității de advocacy pentru sprijinul lor neclintit în cazul lui Aleh, dar munca noastră nu s-a încheiat.”
Fly a menționat că alți doi jurnaliști din Belarus, încarcerați în urma reprimării protestelor, consultantul și bloggerul RFE/RL Ihar Losik și corespondentul independent al RFE/RL Andrei Kuzneciuk, sunt în continuare în închisoare și „ar trebui, de asemenea, să fie eliberați imediat”.
Un tribunal din Minsk l-a condamnat pe Hruzdzilovici la începutul lunii martie pentru prezența sa la protestele în masă care contestau rezultatele oficiale ale alegerilor prezidențiale din 2020 din Belarus, care i-au adus lui Aleksandr Lukașenko un al șaselea mandat. Hruzdzilovici a fost, de asemenea, obligat să plătească 56.000 de ruble (16.600 de dolari) despăgubiri agenției de transport urban Mensktrans, care a fost reclamant în acest caz.
Mensktrans a susținut că participarea lui Hruzdzilovici la trei mitinguri nesancționate a făcut-o să înregistreze pagube. La una dintre demonstrații, Hruzdzilovici a declarat că a lucrat în calitate de corespondent cu acreditare emisă de Ministerul de Externe, în timp ce la celelalte două proteste a lucrat ca trimis al ziarului Narodnaia volia (Voința poporului).
Hruzdzilovici fusese arestat în decembrie 2021, în urma durei represiuni declanșate de autoritățile de la Minsk împotriva presei independente, a activiștilor pentru drepturile omului și a instituțiilor democratice după protestele din vara lui 2020. Opoziția și Occidentul susțin că votul a fost fraudat și că Sviatlana Țihanouskaia, candidata opoziției, a câștigat alegerile.
### Vezi și... ### Una din liderele opoziției din Belarus a fost condamnată la 11 ani de închisoare