Organizația Națiunilor Unite (ONU) a îndemnat părțile implicate în războiul din Ucraina să prelungească acordul mediat de ONU care a permis reluarea exporturilor de cereale din Marea Neagră ale Ucrainei, afirmând că acesta este necesar pentru a contribui la securitatea alimentară globală.
Inițial, s-a convenit ca acordul să dureze 120 de zile, cu opțiunea de reînnoire la 19 noiembrie „dacă nicio parte nu se opune”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, într-o declarație din 28 octombrie. „Îndemnăm părțile implicate să depună toate eforturile pentru a reînnoi Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră și să pună în aplicare ambele acorduri la maxim, inclusiv eliminarea rapidă a oricăror impedimente rămase în calea exportului de cereale și îngrășăminte rusești", a mai spus el în declarație.
### Vezi și... ### Întâlnire Vladimir Putin-Recep Tayyip Erdogan. Pe agendă: Ucraina, Siria și dronele de luptăAceste măsuri sunt urgente, spune oficialul ONU, „pentru a contribui la securitatea alimentară în întreaga lume și pentru a atenua suferința pe care această criză globală a costului vieții o provoacă miliardelor de oameni".
Acordul a permis exporturile pornind din trei porturi ucrainene - Odesa, Ciornomorsk și Iujne - blocate de când Rusia a lansat invazia în Ucraina la sfârșitul lunii februarie. Această destindere a permis ca aproape nouă milioane de tone de cereale să plece din aceste porturi și să atenueze criza alimentară mondială declanșată de invazie.
### Vezi și... ### Ucraina acuză Rusia că întârzie în mod deliberat exporturile de cereale din Marea NeagrăMoscova s-a plâns de faptul că nu-și poate vinde îngrășămintele din cauza sancțiunilor occidentale. Cu toate acestea, există numeroase dovezi care demonstrează contrariul, iar sancțiunile Europei și Statelor Unite nu au vizat nici cerealele și nici îngrășămintele rusești.
Vorbind la 27 octombrie, secretarul de stat american Antony Blinken a prezis că o eventuală decizie a Moscovei de a renunța la acordul privind cerealele va fi întâmpinată cu „mare furie” de către țările din întreaga lume.
La începutul acestei săptămâni Kievul a acuzat Rusia că a întârziat peste 165 de nave de marfă care se îndreptau spre porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru a fi încărcate cu cereale în cadrul unui acord negociat de Națiunile Unite și Turcia.
Rusia a amenințat anterior că se va retrage din acord. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova a cerut date privind exporturile de cereale ucrainene, iar „corecțiile” necesare pentru deblocarea transporturilor vor depinde de primirea de către Rusia a acestor informații.
La începutul lunii septembrie, președintele rus Vladimir Putin critica modul în care se fac exporturile de cereale din Ucraina în cadrul acordului negociat de ONU, considerând că acestea nu ajung în țările mai sărace așa cum era prevăzut și a avertizat că actuala criză alimentară s-ar putea intensifica, transformându-se într-o „catastrofă umanitară”.
El afirma la Forumul economic de la Vladivostok, fără a prezenta dovezi, că „aproape toate cerealele exportate din Ucraina sunt trimise nu către cele mai sărace țări în curs de dezvoltare, ci către țările UE”. El a adăugat că „cu această abordare, amploarea problemelor alimentare din lume nu va face decât să crească.”
### Vezi și... ### Război în Ucraina | ONU respinge ca nefondată plângerea Rusiei referitoare la armele biologice din Ucraina