Un oficial numit de ayatollahul Hamenei lansează un avertisment în legătură cu represiunea

Liderul suprem al Iranului, Ali Hamenei, participă la o ceremonie comună de absolvire a cadeților din academiile forțelor armate din Teheran, 3 octombrie 2022

Un oficial iranian de rang înalt, apropiat de liderul suprem ayatollahul Ali Hamenei, a criticat dur politicile conducerii Republicii Islamice într-un interviu video.

Mohammad Sarafaraz, fostul șef al Consiliului audiovizualului Republicii islamice (IRIB), entitatea de stat care supervizează toate emisiunile radio și TV din țară, a declarat într-un interviu că guvernul Republicii Islamice „a declanșat nenorociri care nu pot soluționa nici cea mai mică cerere ale poporului".

### Vezi și... ### Cât de departe poate ajunge revolta din Iran

Interviul, un semnal de alarmă cum rar se face auzit din partea unui oficial numit de Hamenei, i-a fost acordat lui Shahrazad Mirqolikhan și postat pe YouTube.

De asemenea, intervine pe fondul valului de proteste provocate de moartea unei tinere în timp ce se afla în custodia poliției moralității pentru că ar fi purtat în mod necorespunzător o eșarfă pe cap. Moartea ei a zguduit națiunea până în adâncul ei. Guvernul a răspuns protestelor cu o represiune brutală și violentă.

„Această metodă de a bate, aresta și ucide nu va funcționa și, mai devreme sau mai târziu, va ajunge la un punct mort și trebuie oprită”, a adăugat Sarafraz.

Mohammad Sarafraz a fost șeful IRIB din 2014 până la demisia sa în 2016. În prezent, el este membru al Consiliului Suprem Iranian al Spațiului Cibernetic, un organism guvernamental de control și de exercitare a puterii guvernamentale pe internet. Membrii săi sunt numiți de Hamenei.

Referindu-se la Mojtaba Hamenei, fiul liderului Republicii Islamice, Sarafraz a declarat că „metoda pe care Mojtaba Hamenei a ales-o pentru a guverna este greșită. Această metodă de a pune presiune asupra poporului și de a nu acorda atenție cererilor sale politice și economice și libertăților sale legitime nu va funcționa".

„Știu că mi se poate întâmpla orice spunând aceste cuvinte, am scris și un testament”, a adăugat Sarafraz în interviu.

Există zvonuri potrivit cărora Mojtaba Hamenei, influentul fiu al lui Hamenei, este pregătit ca succesor al acestuia, în ciuda a ceea ce unii consideră a fi o lipsă de credibilitate.

### Vezi și... ### ONU cere anchetarea independentă a reprimărilor sângeroase din Iran

Zvonurile au apărut pentru prima dată în timpul protestelor antiguvernamentale în masă, după contestatele alegeri prezidențiale din 2009. După intervenția în forță a autorităților, s-a zvonit că ar fi fost implicat în reprimarea brutală a protestatarilor.

Recent, politicianul de opoziție Mirhossein Mousavi i-a cerut lui Hamenei să nege zvonurile și să spună dacă este împotriva transmiterii conducerii către membrii familiei.

Actualele proteste, care s-au transformat într-una dintre cele mai mari amenințări la adresa establishmentului clerical care conduce de la Revoluția islamică din 1979, au început după ce Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit la 16 septembrie, la trei zile după ce a fost reținută la Teheran de poliția moralității islamice pentru că ar fi încălcat regulile stricte ale Iranului privind modul în care se pun eșarfe pe cap.

Agenția nonguvernamentală de știri HRANA informează că, până pe 29 noiembrie, cel puțin 459 de protestatari au fost uciși în timpul tulburărilor, inclusiv 64 de minori, în timp ce forțele de securitate încearcă să înăbușe disidența generalizată.

### Vezi și... ### Sora liderului suprem al Iranului scrie că vrea să se pună capăt „tiraniei” fratelui ei