Antreprenorii ar putea primi compensații pentru gaze | Kraken, o variantă de Covid care provoacă îngrijorare

Specialiștii atenționează că gradul de pericol a noii variante Covid poate crește deoarece această tulpină coincide cu o perioadă deja dificilă în ce privește infectările cu gripă.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Portalul Newsmaker.md scrie că autoritățile își propun să compenseze parțial costurile în creștere la gazele naturale, suportate de agenții economici. Jurnaliștii îl citează pe ministrul Economiei Dumitru Alaiba, care a declarat că a primit mai multe solicitări de la agenți economici referitor la problema costurilor în creștere pentru tarifele la gazele naturale. „Unii antreprenori pur și simplu nu fac față. Lucrăm asupra unei scheme de compensare parțială a acestor costuri. Detalii vor urma mai târziu”, a scris Alaiba pe Facebook.
  • Președinta Maia Sandu este pe locul șase în topul celor mai de încredere lideri străini în rândul ucrainenilor, potrivit datelor unui sondaj realizat de centrul de analize de la Kiev, New Europe Center, scrie Radio Chișinău. Jurnaliștii notează că primul în clasament este președintele Poloniei, Andrzej Duda, cu aproape 87% de aprecieri favorabile, acesta fiind urmat de președintele american Joe Biden cu 79% și de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu 73 la sută. Pe locul patru se poziționează nou premier britanic, Rishi Sunak, în care au încredere 64% dintre ucraineni, iar pe 5 – președintele Consiliului European Charles Michel care a strâns 51 la sută de aprecieri pozitive, cu un procent mai mult decât Maia Sandu.
  • S.A. Energocom anunță că a procurat gaze pentru stocare, valorificând împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Potrivit unui comunicat de presă, la care face trimitere Ziarul de Gardă, „volumul de gaze naturale procurat este suficient pentru ca R. Moldova, malul drept al râului Nistru, să treacă de sezonul de iarnă”. Victor Bînzari, directorul interimar al Energocom a precizat în declarația de presă că „acest proiect ne-a ajutat să devenim mai independenți energetic, diversificându-ne sursele de aprovizionare”, întreaga cantitate de gaze fiind procurată din surse și de la traderi din UE.
  • Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi reorganizată și va avea mai puține posturi de conducere, titrează portalul replicamedia.md. Din cele 23 de unități existente în prezent urmează a fi create 10 subdiviziuni fără personalitate juridică, după modelul Cancelariei de stat (oficiile teritoriale). În consecință, numărul funcțiilor de conducere se va reduce cu circa 100 de poziții, de la 244 de funcții la 145, se arată într-un proiect aprobat de executiv. Reporterii mai notează că reformarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor este argumentată prin necesitatea prestării serviciilor publice în mod eficient, transparent și centralizat.
  • Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat în debutul ședinței Guvernului de miercuri, 11 ianuarie, că autoritățile examinează înăsprirea legislației rutiere în contextul numărului tot mai mare de accidente rutiere la trecerile de pietoni, informează agora.md. Șefa Guvernului a precizat că este discutată inclusiv introducerea obligației de a trece procedura de reșcolarizare, în cazul unor încălcări grave. În context, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Sergiu Diaconu a anunțat că încă anul trecut, instituția a emis Parlamentului un pachet de legi pentru modificarea legislației rutiere, fiind preluate inclusiv exemple din țările europene, mai notează jurnaliștii.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Transportoarele Piranha, donate de Germania, au ajuns în Republica Moldova, anunță pe Facebook protv.md, postarea căruia este printre cele mai populare în ultimele 24 de ore. Jurnaliști notează, între altele, că transportatoarele blindate care vor intra în posesia Armatei Naționale a Moldovei, vor fi prezentate în cadrul unei acțiuni publice la Chișinău, joi 12 ianuarie.
  • Pe Instagram, a trezit interes o postare a Europei Libere, despre o variantă a Covid-ului, botezată Kraken, care provoacă îngrijorare în rândul epidemiologilor, și care a fost confirmată pentru prima dată în România la începutul lui 2023. Specialiștii atenționează că gradul de pericol poate crește deoarece această tulpină coincide cu o perioadă deja dificilă în ce privește infectările cu gripă.