Potrivit autorilor inițiativei, un grup de deputați de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), una din principalele probleme identificate a fost legată de faptul că termenele de deținere în arest a persoanelor în vederea extrădării și termenele prevăzute pentru emiterea unei decizii irevocabile privind cererile de azil nu corespundeau. Din această cauză, susțin parlamentarii, era imposibilă deținerea persoanei extrădabile în arest până la predarea către statul solicitant, iar infractorii profitau de acest lucru.
Astfel, deputații au propus majorarea termenului maxim de detenție în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării, de la 180 de zile la 12 luni. Legea privind azilul a fost completată și cu o nouă categorie de cereri care trebuie examinate în procedură rapidă. Este vorba despre cererile persoanelor în privința cărora a fost inițiată procedura de extrădare. În așa fel, se va reduce termenul de examinare a cererilor de azil depuse de aceste persoane.
O altă modificare a legislației vizează și termenele de examinare și a căilor de atac a hotărârilor emise de instanțele judecătorești privind contestațiile împotriva deciziilor Inspectoratului general pentru Migrație, pe cauzele examinate în procedură rapidă. Noile prevederi stabilesc că decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării.
Deputații au stabilit că hotărârile instanțelor judecătorești pe aceste cauze vor putea fi atacate doar la Curtea de Apel, deciziile căreia vor fi irevocabile.
Modificările la legislație au fost adoptate în lectură finală cu votul a 71 de deputați.
Modificarea legislației privind azilul a fost inițiată în urma cazului cetățeanului turc Eren Izzet, asasinat în plină zi, într-un local din sectorul Râșcani al Chișinăului, pe 10 iulie.
- Te-ar putea interesa și: Un bărbat a fost împușcat mortal pe o stradă din Chișinău. Poliția este în căutarea suspectului
La 12 iulie, premierul Dorin Recean a convocat o ședință ad-hoc la Guvern, în urma căreia s-a decis modificarea de urgență a legislației privind azilul.
Pe 15 iulie, la Parlament au fost organizate audieri privind circumstanțele omorului cetățeanului turc la Chișinău. În urma acestora, autoritățile au stabilit că, în prezent, în R. Moldova se află 38 de cetățeni străini căutați pentru fraude bancare, evaziuni fiscale și infracțiuni cu violență care profită de breșele din sistem.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te