Au avut loc proteste la Belgrad, Novi Sad și într-o serie de alte orașe din întreaga țară, în cea mai recentă serie de proteste organizate de studenți, care continuă să ceară responsabilitate pentru tragedia prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad, care a avut loc în urmă cu aproape trei luni.
Protestatarii au purtat bannere cu mesaje pentru justiție și cu lozinci precum „Cererea nu a fost îndeplinită” și „Vom trece și acest examen”, potrivit unui reporter al Europei Libere.
În timpul protestului de la Zrenjanin, participanții au păstrat 15 minute de tăcere, câte un minut pentru fiecare persoană ucisă când acoperișul gării s-a prăbușit la 1 noiembrie.
Peste 1.000 de oameni s-au adunat în centrul orașului Novi Sad, unde participanții au ținut un serviciu memorial de 15 minute pentru victime. Manifestanții au strigat „Au atacat studenții”, referindu-se la două atacuri asupra studenților de la Belgrad în ultimele zile.
Două studente au fost rănite în incidente separate în care mașini au intrat în grupuri de protestatari. Procurorii au pus sub acuzare șoferii mașinilor pentru tentativă de omor.
Protestele din 25 ianuarie au avut loc la o zi după o grevă generală susținută de zeci de mii de cetățeni din întreaga țară, care nu au mers la serviciu și au evitat cumpărăturile pentru întreaga zi.
Prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad a avut loc după ce gara a fost renovată de două ori în ultimii ani de un consorțiu chinez condus de patru companii. Căile Ferate Sârbe au insistat că renovarea nu a inclus și balcoanele de beton, dar unii experți au contestat acest lucru, iar mulți oameni dau vina pe corupție și lipsa de supraveghere a construcției pentru tragedie.
Protestele au avut loc regulat de la incident, pe măsură ce demonstranții cer guvernului să ia măsuri mai ferme, dincolo de rechizitoriul anunțat luna trecută, care îi include pe fostul ministru al Transporturilor, fostul director al Căilor Ferate Sârbe și alți 11 inculpați.
Zece dintre acuzați sunt în detenție, dar fostul ministru, Goran Vesic, este în libertate, în timp ce doi dintre aceștia sunt în arest la domiciliu.
De asemenea, studenții au ținut închisă timp de două luni peste 60 de universități de stat. Cerința principală a acestora este ca autoritățile să publice documentația completă a proiectelor de reconstrucție a gării, ceea ce guvernul spune că a făcut.
Cadrele didactice și studenții susțin că cerințele au fost îndeplinite, de fapt, parțial și că vor continua suspendarea activității până la „noi notificări”.
Ei insistă că documentația privind reconstrucția gării publicată pe site-ul guvernului sârb și pe site-ul Parchetului General din Novi Sad este incompletă.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, pe 25 ianuarie, a cerut ca toate documentele legate de prăbușirea acoperișului gării să fie făcute publice.
„Fac apel la guvern, investitor, antreprenor și procuratură să prezinte absolut tot ce a fost solicitat”, a spus președintele într-un mesaj video pe Instagram.
Vučić a mai cerut Poliției să asigure zona în jurul protestelor, anunțate și, pentru luni, 27 ianuarie și să le protejeze de noi atacuri cu mașina.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te