Parlamentul pe calea adoptării bugetului de stat

Politica bugetar-fiscală a fost adoptată fără propunerea guvernului de a spori împuternicirile autorităţile fiscale.

Parlamentul a adoptat cu voturile alianţei de guvernare politica bugetar-fiscală pentru acest an şi a aprobat legea bugetului de stat în primele două lecturi. Fracţiunea opoziţiei comuniste s-a opus ambelor legi, spunând că sunt impuse Moldovei de donatorii străini şi vor distruge economia.

În urma unui compromis între cele trei partide ale alianţei de guvernare, legea despre politica bugetar-fiscală a fost adoptată fără propunerea guvernului de a spori împuternicirile autorităţile fiscale.

De asemenea, introducerea unui nou impozit indirect care putea afecta beneficiarii de remitenţe primite de la rudele din străinătate a fost exclusă şi înlocuită cu monitorizarea şi taxarea averilor mari din venituri nedeclarate. Plafonul cheltuielilor anuale netaxabile, care va fi valabil din 2012, a fost stabilit la 1 milion de lei.

Neînţelegerile dintre partidele alianţei majoritare provocaseră dezbateri aprinse, vineri, la aprobarea proiectului politicii fiscale în prima lectură. Reprezentanţii alianţei şi ai ministerului de Finanţe au spus că redactarea amendamentelor apărute la dezbaterile de ieri s-a efectuat în cursul nopţii.

Votat în prima şi a doua lectură, proiectul bugetului pentru acest an se bazează pe o creştere prognozată a economiei moldovene cu 4,5 la sută. El prevede sporirea cheltuielilor şi veniturilor nominale, dar ponderea lor în Produsul Intern Brut este mai mică decât anul trecut. În sfera socială, proiectul prevede între altele majorarea salariilor pentru cadrele didactice cu 24 la sută, dar propune reducerea subvenţiilor în agricultură.

Adoptarea legilor bugetare, în număr de cinci, a întârziat mult din cauza alegerilor parlamentare din noiembrie trecut. Dar alianţa de guvernare şi-a propus să le adopte pe toate până la sfârşitul lunii martie, pentru a respecta calendarul convenit cu donatorii externi.

Consiliul director al Fondului Monetar Internaţional să poată sprijini la 8 aprilie transferul unei noi tranşe de 77 de milioane de dolari pentru Moldova dintr-un împrumut în valoare totală de 590 de milioane de dolari eşalonat pentru trei ani.