Adoptarea în primă lectură a reformei sistemului de pensii

Valentina Buliga

Amendamentele prevăd eliminarea privilegiilor unor funcționari de stat și majorarea la 35 de ani a termenul de cotizare pentru ieşirea la pensie.

Majoritatea parlamentară a mai făcut astăzi un pas către ţinta adoptării legilor bugetare până la sfârşitul lunii, pentru a păstra încrederea partenerilor externi. Legi pe care opoziţia comunistă le critică şi spune că îi sunt impuse Moldovei de Occident. Printre schimbările principale adoptate azi se numără mărirea vârstei de pensionare a funcţionarilor de stat care au fost până acum privilegiaţi.

După intrarea în vigoare a legii vor pleca mai târziu la pensie judecătorii, procurorii, militarii, poliţiştii, funcţionarii publici şi angajaţii sistemului penitenciar. Din acest an, ei vor trebui să muncească cu şase luni mai mult decât anterior, urmând ca vârsta lor de pensionare să crească cu câte şase luni şi în anii viitori. Drept urmare fondul de pensii va economisi 33 de mln. de lei doar în acest an, 49 de milioane – anul viitor şi 206 milioane – în 2013.

Un nou pas spre respectarea calendarului convenit cu FMI

Your browser doesn’t support HTML5

Un nou pas spre respectarea calendarului convenit cu FMI



Reprezentanţii Ministerului Muncii notează că este doar un prim pas spre eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii. Un pas necesar pentru că în nici un stat din lume aceste categorii de bugetari nu se bucură de facilităţi atât de mari, dar motivul şi mai important este că fondul de pensii nu mai face faţă.

Ministrul muncii, protecţiei sociale şi a familiei, Valentina Buliga: „În R. Moldova, este suficient să fii doi ani deputat sau ministru, 15 ani – funcţionar public ca să poţi beneficia de pensie. Nu am găsit nicăieri în ţarile vecine o astfel de experienţă. În Parlamentul European, doar după 20 de ani poţi beneficia de aşa ceva, în România, Cehia, toate ţarile europene nu avem sisteme privilegiate de pensii. Sistemul nostru este defectos şi defavorizează majoritatea, 97 la sută, din populaţie în beneficiul a trei procente de privilegiaţi”.

Fracţiunea opoziţiei comuniste s-a opus modificărilor, reproşînd guvernării că a acceptat condiţii impuse de donatorii străini. Deputatul comunist Igor Dodon: „Este una din etapele şi unul din angajamentele guvernului Filat faţă de FMI. În opinia noastră, aceste reforme vor avea consecinţe foarte grave sub aspect social, ele vor fi urmate de concedieri în mai multe sectoare finanţate din bugetul de stat, este vorba şi de organele de forţă. În opinia noastră, situaţia va deveni şi mai gravă în a două jumătate a anului, când guvernul va veni cu unele reforme şi mai dure, cu costuri sociale şi mai mari. PCRM nu poate susţine aceste reforme antiumane, antisociale şi au de beneficiat doar guvernanţii sub aspectul obţinerii noii tranşe de împrumut extern.”

În cele din urmă, legile au fost adoptate cu votul majorităţii parlamentare, care a decis, de asemenea, să majoreze de la 30 la 35 de ani termenul de cotizare necesar pentru ieşirea la pensie şi să le indexeze, începând din aprilie, pe cele ale actualilor beneficiari cu 7,8 la sută. Deputaţii au mai decis ca statul să cheltuie mai puţini bani pentru concediile de boală, primele două zile urmând să fie plătite de angajat şi angajator, dar au rezervat în schimb peste 200 de milioane de lei pentru ajutoare la încălzirea locuinţelor. Fiind vorba despre 500 de mii de pensionari care vor primi câte un supliment de 390 de lei pentru trei luni de iarnă .

Votarea astăzi a respectivului pachet de legi face posibilă adoptarea în lectură finală până la sfârşitul acestei luni a bugetului de stat şi respectarea calendarului convenit cu FMI de la care guvernul aşteaptă un împrumut de cca. 2 miliarde de lei.