Manifestație de comemorare a evenimentelor din aprilie 2009 desfășurată la Paris

La Paris, în fața ambasadei R. Moldova, cîteva zeci de moldoveni au participat miercuri la o manifestație de comemorare a evenimentelor din aprilie 2009, organizată de Clubul Liberal din Paris, cu sprijinul mai multor grupuri. Intr-o rezoluție adoptată de participanți se cere, între altele, reabilitarea participanţilor la proteste, plata unor despăgubiri materiale decente persoanelor care au avut de suferit în urma abuzurilor forţelor de ordine, anchetarea tuturor celor vinovați de omucidere, torturi și maltratarea manifestanților.