14.04 - „Adio, dar rămîn cu tine” (Editorial)

Declaraţiile foarte belicoase făcute de PDSR-işti şi liberali.

14 aprilie 2001

Actualitatea.

„Adio, dar rămîn cu tine”.
Editorial de Radu Călin Cristea.

Dincolo de controverse, de acuzaţii grave, de părăsiri ale şedinţelor sau de ameninţările cu contestările la Curtea Constituţională, n-a planat de fapt, nici un moment vreo urmă de indoială asupra succesului PDSR în impunerea punctului său de vedere în comisiile de specialitate, în dezbaterea pe articole şi apoi la votul final al proiectului de buget. O problema ceva mai complicată ar putea avea PDSR doar în cazul unor legi organice, moţiuni de cenzură sau moţiuni simple, care, potrivit Constituţiei se considera adoptate prin votul majorităţii simple a senatorilor si deputaţilor aleşi de electorat. [...]

De la Paris, Valeriu Stoica, îl acuză pe premier că „se afla în eroare cuplînd legăturile cu instituţiile financiare internaţionale”. Îi răspunde, la Bucureşti, Adrian Năstase care vorbeşte despre „unii care s-au prefăcut că sunt proşti", etc. etc... Ambii lideri au părut în mod suspect eliberaţi de acest divort despre care nu s-ar putea spune cu precizie că a fost prefaţat de o căsătorie. „Am reuşit să ieşim din relaţia duplicitară cu PNL”, a spus şeful executivului, în timp ce preşedintele Stoica a salutat sarcastic naşterea unei „alianţe contra naturii„, zice dînsul, PDSR,UDMR, PRM.

Declaraţiile foarte belicoase făcute de PDSR-işti şi liberali nu pot fi încadrate în acel tip de polemică atins de sindromul „Adio, dar rămîn cu tine”, sindrom ilustrat ca la carte de un Traian Băsescu. E vorba de ceva mai mult decît atit.

Radicalizată, poate şi datorită presiunii liniei de vicepreşedinţi care au cerut mereu o desprindere netă de PDSR, noua retorică a PNL ar putea să aibă şi alte rădăcini.
Poate nu întimplător, domnul Năstase a rostit vorbele grele la adresa unui CNSAS condus de liberalul Onişoru. Poate n-a fost o întîmplare faptul că în 5 aprilie, la insistenţele majorităţii PDSR, Senatul a decis să retrimită comisiei de privatizare ordonanţa de urgenţă prin care se aproba acordarea de facilităţi companiei ROMPETROL pentru cumpărarea Petromidia. Direct vizat este noul patron al Petromidia, un consorţiu multinaţional printre acţionarii căruia se numără şi omul de afaceri Dinu Patriciu, vicepreşedinte al PNL. [...]