În Belarus au continuat protestele pașnice împotriva alegerilor prezidențiale pentru a cincea zi consecutiv. Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva unor alegeri pe care le consideră măsluit, câștigate de președintele Alexandr Lukașenka cu peste 80% din voturi. Unele sindicate au organizat greve de protest.
### Vezi și... ### Războiul autorităților belaruse împotriva propriului popor continuă
Într-o încercare de a mai reduce tensiunile, autoritățile au elibera joi peste o mie de persoane, reținute în timpul protestelor. Au fost însă obligate să promită că nu vor participa la alte manifestanții neautorizate. Mai mult, ministerul de interne a făcut gestul inedit de a-și cere scuze public pentru violența unor intervenții ale forțelor de ordine.
„Îmi asum responsabilitatea și mă scuz pentru faptul că mulți oameni au fost răniți, la întâmplare” a declarat Ministru de Interne Iuri Karaiev care a declarat însă că și unii protestatari au participat la acte de violență.
Iar o reprezentantă a președinției a declarat că Lukașenka a cerut să fie revăzute cazurile celor reținuți în timpul protestelor pentru că „nu vrem să ne luptăm, nu vrem război”.
Potrivit relatărilor, în acest moment, peste 6 mii de persoane sunt la închisoare pentru participarea la proteste și se relatează că multe au fost tratate cu brutalitate în timpul detenției.
La Bruxelles este convocată o reuniune a miniștrilor de externe din UE dedicată crizei din Belarus. Țările baltice și Polonia au anunțat deja că sunt dispuse să medieze între regimul Lukașenka și protestatari „pentru a se pune capăt confruntărilor”.