A fost o bătălie, războiul nu s-a terminat

A fost o bătălie, războiul nu s-a terminat

Agitaţie mare ieri, cozi lungi la secţiile de votare, altercaţii la Varniţa, buletine de vot insuficiente la Frankfurt, nervi şi multă energie consumată. Am trăit încă un episod din aceeaşi eternă luptă între Vest şi Est, o încleştare geopolitică. Încotro mergem? Cu Dodon, spre Rusia, sau cu Sandu, spre Europa? Din 1991 societatea moldovenească dezagregată se împarte în două tabere ireconciliabile la alegeri. Bălăcăreala şi cuvintele injurioase fac parte din peisajul electoral.

Lupta asta pentru fotoliul prezidenţial o fi importantă, fireşte. Dar şi se exagerează, se face din ţânţar armăsar, se folosesc culori mult prea apocaliptice. În realitate, pârghiile cele mai puternice ale puterii nu se află la Preşedinţie, ci în Parlament. Lupta pentru fotoliul prezidenţial e doar o bătălie, o etapă spre marea confruntare pentru Parlament. Iar adevărul e că cei care vor lua Preşedinţia nu vor învinge neapărat şi în alegerile parlamentare. Da, vor fi într-o situaţie mai bună, dar nici pe departe în ipostaza de câştigători indiscutabili.

În clipa în care scriu acest text, CEC nu a decis încă cine a învins. Oricine ar fi învingătorul, vreau să spun iată ce. Nu poate fi sănătoasă o societate care 30 de ani e divizată de geopolitică şi care nu are o idee naţională unificatoare. Dincolo de orientarea spre Vest sau Est trebuie să existe un lucru pe care toţi cetăţenii moldovenii să-l facă împreună. El nu există. Şi e păcat. Şi cea mai mare vină e a politicienilor moldoveni care au redus totul la lozinci sterile despre statalitate.

Altminteri, rămân la părerea că Preşedinţia e o instituţie mult prea costisitoare pentru contribuabilii moldoveni, mai cu seamă în vremea coronavirusului, că prerogativele ei sunt neimportante şi deci nu prea merită să întreţinem o asemenea povară. Aşteptăm lupta decisivă, cea pentru Parlament.