Valeriu Muravschi, primul premier al R. Moldova de la obținerea independenței, s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani, a anunțat fostul deputat Vasile Șoimaru. „Cu mare durere-n suflet vă anunț că astăzi, 8 aprilie, eu am pierdut un coleg și frate; noi am pierdut un patriot, un om de stat, premierul Independenței noastre, Valeriu Muravschi”, a scris Șoimaru. Potrivit site-ului PRO TV Chișinău, Muravschi a suferit o intervenție chirurgicală complicată. Născut pe data de 31 iulie 1949, în satul Sirota din raionul Orhei, Muravschi a fost premier din mai 1991 până în iulie 1992, inclusiv la data proclamării independenței și în perioada fierbinte a conflictului transnistrean. A devenit prim-ministru după demiterea cabinetului Druc, în care a fost vicepremier și ministru al finanțelor. A fost destituit de președintele Mircea Snegur, pe 1 iulie 1992, și înlocuit cu agrarianul Andrei Sangheli, pe fundalul încheierii acordului de încetare a focului în Transnistria de către Snegur cu președintele rus Boris Elțîn.
Your browser doesn’t support HTML5