„Această pandemie ne-a băgat pe toți într-un fel de închisoare psihologică”

Expertă în comunicare strategică și campanii civice, PNUD Moldova.

Născută la 2 mai 1987, în Glinjeni, Fălești. A studiat Jurnalism și Comunicare Publică la ULIM, iar în prezent este masterandă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, specialitatea Logopedie. Are o experiență în jurnalism de peste 10 ani și în comunicare publică de 3 ani. A lucrat în redacțiile PublikaTV, PrimeTV, JurnalTV și din 2014 până în 2018 la Radio Europa Liberă, în cadrul proiectului TV Pur și simplu. Din 2018, acordă consultanță în comunicare publică, în proiectul PNUD „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”. Este instructoare la Școala de Studii Avansate în Jurnalism și membră a Consiliului Coordonator al Asociației pentru Democrație Participativă, ADEPT.

Luni

Mă trezesc acasă la părinții mei, la Pîrjota, Rîșcani. Să merg la părinți în vizită a devenit o raritate de când a început pandemia COVID-19. Și chiar dacă locuiesc la 200 km distanță de ei, virusul ne-a ținut la depărtare în ultimul an... Am ajuns la părinți acum trei zile, după ce ne-am vaccinat cu a doua doză anti-COVID-19 într-un oraș din România, la câțiva kilometri distanță de Pîrjota. Așa că sper, vaccinați fiind, că vom ajunge mai des deja la ei, mai ales că și mama, și tata sunt în așteptarea administrării dozei finale de vaccin.

Luni ar fi trebuit să fie ziua în care ne amintim de buneii pierduți acum mulți ani la cimitirul din sat. Însă, din motive deja evidente, am făcut-o de acasă, cu mult dor. Ai mei locuiesc acum în casa bunicilor. Tata a umplut ograda cu flori și chiar dacă mai sunt multe de refăcut și reconstruit așa cum stă în firea multor moldoveni, e o adevărată delectare de fiecare dată să vezi cum primăvara aduce viață în jur prin narcise, lalele, stânjenei, lăcrimioare, iasomie și multe altele care se mai găsesc prin grădina tatălui.

Le-am imortalizat pe toate și le-am pus pe profilul părinților de Facebook, proaspăt creat. Încă mai durează procesul de inițiere a lor în încurcatele căi ale Facebook-ului, dar până acum bucuria lor cea mai mare s-a manifestat prin revederea fotografică a rudelor și prietenilor cu care ori au pierdut legătura în timp, ori nu s-au mai văzut de ani de zile. Fiind pensionari și izolați din cauza COVID-19, aceasta e puntea lor de legătură cu comunitatea. Însă, desigur că împreună cu fratele și surorile mele ne facem griji să nu fie prinși în mrejele falsurilor și conținutului dubios distribuit pe rețelele de socializare. De aceea, pe lângă instructajul de utilizare a rețelei, adăugăm și cel cu privire la corectitudinea și relevanța conținutului pe care îl găsesc acolo.

Ne-am luat rămas bun de la părinți, dar și de la motani și câini, bunii noștri prieteni de acolo și ne-am întors la Chișinău, împreună cu cele două pisici ale noastre, una albă, una neagră pe care tot de la Pîrjota le-am luat după ce s-au născut. Am revenit în forfota și năduful Chișinăului și planurile de revenire la muncă...

Marți

Am început ziua cu deplasarea la Penitenciarul din Rezina, unde am filmat un interviu cu o persoană condamnată la detenție pe viață. Interviul va face parte dintr-un video realizat în patru penitenciare din Moldova unde au fost construite camere de justiție electronică la distanță cu suportul financiar al Agenției ONU pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității, agenție care m-a angajat pe mine pentru a informa populația despre acest proiect. Pandemia COVID-19 a suspendat procesul de audieri în curți și a restricționat semnificativ accesul avocaților, procurorilor, mediatorilor, ofițerilor pe urmărire penală și a familiilor persoanelor în detenție. Așa că aceste camere cu tehnică de videoconferință asigură nu numai accesul echitabil la ședințele de judecată pe timp de pandemie, dar și posibilitatea de revedere cu familiile și rudele celor condamnați sau aflați sub urmărire penală.

Mă gândeam în timpul filmărilor că această pandemie ne-a băgat pe toți într-un fel de închisoare psihologică. Cei care respectă măsurile anti-COVID-19 și țin la viețile celor din jurul lor nu au multe opțiuni: ședințele online, convorbirile la telefon, un „La mulți ani” transmis într-un video call, munca de acasă și chiar dacă ieși afară, deja a devenit un gest automatizat să stai la cel puțin un metru distanță, iar de îmbrățișări și pupături nici nu poate fi vorba.

Mi-e dor să umplu casa cu părinții, frații și surorile noastre, nu pe rând, ci toți odată. Să gătesc pentru ei, să bem un pahar cu vin, să râdem, să povestim și să împărtășim amintiri. Atunci aș simți că am ieșit din închisoarea mea psihologică construită de acest virus.

Miercuri

Miercuri am muncit cu colegii mei din proiectul PNUD „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” la activitățile și suportul pe care îl va acorda PNUD pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Vom ajuta echipa Comisiei Electorale Centrale și pe cea a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral să informeze alegătorii cu privire la măsurile de protecție anti-COVID-19 în campania electorală și în ziua alegerilor, dar și să le spunem oamenilor despre specificul procesului electoral pentru acest tip de scrutin într-un mod obiectiv, interesant și, pe alocuri, chiar interactiv.

Mi se pare că acum mai mult ca niciodată e nevoie de informarea corectă a oamenilor. Or, trolii fake-urilor deja atât de multe tehnici folosesc, încât puținul conținut media obiectiv și verificat face față cu greu. Mă gândeam și vorbeam cu colegii și rudele de faptul că trolii de azi nu mai distribuie fățiș falsuri sau declarații în favoarea unor politicieni sau actori cu interes, ci sădesc „o sămânță a îndoielii” în creierul celor care le citesc sau urmăresc postările. Ce înseamnă asta? Întrebări retorice pe care și le adresează, fără referințe directe sau îndemnuri, ci doar menite să facă omul să se îndoiască. Și apoi, acea sămânță va da naștere la un întreg proces de manipulare a minții pentru că de fiecare dată când va mai citi o postare care va conține un cuvânt-cheie din acea întrebare retorică, va cădea pe gânduri ca la un moment dat să zică: Dar poate într-adevăr e așa! Și gata, troll-ul a obținut victoria!

Ne așteaptă o perioadă încordată și mi-ar plăcea ca jurnaliștii să nu fie leneși și să se informeze din cele trei surse obligatorii astfel încât să fie siguri de mesajele pe care le transmit. Or, acum, când mă uit la știri, mai mult de 50% din știrile social-politice au ca sursă Facebook.com...

Joi

Joi a fost ziua planificărilor, ședințelor, email-urilor și convorbirilor la telefon. Sunt așa zile de muncă în care parcă iei forma scaunului în care îți petreci întreaga zi în discuții online, scrierea email-urilor și vorbind la telefon. Am planificat multe activități nu numai frumoase, dar și utile, despre care veți afla urmărind CEC și PNUD Moldova în următoarele două luni.

Îmi place ceea ce fac începând din 2018. După patru ani de Pur și simplu, am plecat cu mare durere și dor din echipa Radio Europa Liberă pentru ca să mă aventurez profesional, să încerc o experiență pe care nu am mai trăit-o: cea de comunicatoare în proiecte internaționale. Și îmi place. Acum nu numai că informez oamenii, dar și particip la elaborarea politicilor care au scopul de a consolida procesele electorale din multe perspective. Nu e ceva ce să se vadă deodată, munca mea e din culise, dar pentru mine e suficient să știu că ceea ce fac azi va influența în mod pozitiv generațiile de mâine și Moldova va obține ceea ce își dorește demult: o democrație consolidată în care cetățenii săi să fie mândri că trăiesc. Or, dacă nu sperăm la mai bine, ce ne mai rămâne?

Învăț foarte multe de la comunicatoarele și comunicatorii PNUD, dar și mai mult de la echipa proiectului. Nu e totul perfect. Provocări și încercări grele există. De fiecare dată însă, sunt încrezătoare că vom trece peste ele și munca noastră nu va fi degeaba. În plus, îl am alături pe Alexandru, „omul sufletului meu”, care îmi aduce aminte de fiecare dată să mă odihnesc, să prind puteri și pur și simplu îmi e alături când am nevoie.

Vineri

Desigur că vinerea e ziua mea preferată din săptămână. Nu că nu aș munci în weekend, eu sunt freelancer și chiar dacă lumea crede altceva, noi muncim când trebuie, nu când vrem. Dar cel puțin e ziua dinaintea celor în care nu mai trebuie să răspunzi urgențelor sau să respecți deadline-urile/termenele limită, care nu sunt deloc pe placul meu.

Pe lângă sarcinile urgente, urmărirea înregistrării la CEC a concurenților electorali și scrierea acestui jurnal, am expediat un citat/quote Liceului „Mihai Eminescu” din Sudarca, Dondușeni pentru a ajuta Consiliul Elevilor să câștige competiția de cel mai bun consiliu din raion. Sunt convinsă că acești tineri chiar merită. Am fost în acest liceu de două ori, iar ultima dată în ianuarie. Elevii de acolo mi-au adus aminte de anii mei de liceu, atunci când împreună cu colegele noastre, am acumulat atâta experiență utilă și interesantă încât când am ajuns la facultate nu am mai fost curioasă de viața de studentă, ci am preferat deodată să muncesc și să fac jurnalism practic, iar cel teoretic rămânea pentru serile târzii și zilele când ajungeam la universitate... Și sunt mândră de toate colegele noastre, care astăzi au demonstrat că experiența de atunci le-a fost utilă în dezvoltarea unui profesionalism desăvârșit.

În concluzie, rolul școlii nu e doar să dea cunoștințe elevilor săi, ci și să-i pregătească pentru viața după absolvire, să le călească independența și să devină cetățeni puternici. Așa cum am mai spus, liceele din Sudarca, Dondușeni și Sălcuța, Căușeni, sunt cele mai bune exemple în acest sens, desigur din topul școlilor din spațiul rural.

Weekendul îl voi dedica familiei, discuțiilor online, inclusiv cu sora mea, Olguța, care e în Franța, și, iarăși din cauza COVID-19, nu a fost acasă de un an și jumătate. Am aflat că joi a fost ziua dorului. Eu voi sărbători dorul în weekend...

Și, nu în ultimul rând, pe această cale, îi cuprind virtual pe toți foștii mei colegi de la Europa Liberă. Și de voi tare mi-e dor.