Acord european asupra unor reguli mai aspre pentru combaterea terorismului pe net

Europarlamentarii au ajuns la un acord mult-întârziat joi, 10 decembrie, asupra unor reguli mai aspre pentru combaterea terorismului pe net, inclusiv obligația pentru platforme să înlăture materialele ilegale în cel mult o oră. „Acordul de astăzi este o importantă piatră de hotar în prevenirea unor noi atacuri (teroriste)”, a spus vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, după ce statele din UE și europarlamentarii au finalizat propunerea privind noile reguli. O propunere a Comisiei, pe care s-au bazat negocierile, prevede amenzi de până la 4% din profitul global al unor companii ca Facebook sau Google. Potrivit unui comunicat de presă, statele membre în UE au ultimul cuvânt în stabilirea regulilor de penalizare. Acordul vine după ultimele atacuri teroriste petrecute în țări din UE – de pildă cele de la Nisa sau Viena. La 9 decembrie, CE a prezentat o nouă strategie anti-teroristă, pe care liderii UE urmează să o discute la summitul lor de la Bruxelles la 11 decembrie.