Berdzenișvili, fiul lui Davit Berdzenișvili, membru al Partidului Republican din opoziție, a declarat într-o postare pe Facebook, la 11 iunie, că a suferit răni în zona feței și a capului după ce a fost atacat din spate.
Berdzenișvili a mai semnalat în trecut tentative de atac asupra sa, însă, potrivit lui, a evitat agresiunea în acele incidente.
Ministerul georgian de Interne a declarat pentru RFE/RL că a lansat o anchetă în legătură cu acest caz.
Incidentul a avut loc la scurt timp după ce Papuașvili, într-o postare pe Facebook, i-a acuzat pe cetățenii care au protestat împotriva guvernului că sunt implicați în ceea ce el a numi o campanie de „teroare motivată politic”, sponsorizată de Uniunea Europeană.
Adversarii legii „agenților străini” din Georgia, aprobată la 3 iunie, au acuzat guvernul condus de „Visul georgian”, dar și grupuri de huligani mascați, că i-au luat în vizor pe protestatari și activiști în ultimele luni.
- Te-ar putea interesa: Speakerul Parlamentului Georgiei a promulgat controversata lege a „agenților străini”
Mai multe țări occidentale au condamnat autoritățile de la Tbilisi pentru adoptarea legii, despre care spun că oglindește legislația folosită de Kremlin pentru a reduce la tăcere criticii din Rusia. Guvernul georgian susține că legea este necesară pentru a asigura transparența în chestiuni politice.
La 7 iunie, Statele Unite au impus restricții de viză împotriva a zeci de oficiali georgieni ca răspuns la adoptarea Legii agenților străini, care a provocat săptămâni de proteste la Tbilisi. Criticii și opoziția politică susțin că legea amenință libertatea presei și șansele țării de a adera la Uniunea Europeană.
Președinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zurabișvili, a refuzat să promulge noua lege. Însă, pe 28 mai, legislatorii au trecut peste veto-ul șefei statului, iar președintele parlamentului georgian, Șalva Papuașvili, a semnat actul legislativ.
Legea georgiană prevede că organizațiile neguvernamentale și instituțiile media care primesc mai mult de 20% din finanțare de peste hotare trebuie să se înregistreze oficial ca instituții care „urmăresc interesele unei puteri străine”. Acestea vor fi supuse unei supravegheri mai stricte și vor putea fi pedepsite pentru infracțiuni penale care nu au fost clar definite.
La scurt timp după intrarea în vigoare a legii, secretarul general al partidului de guvernare „Visul georgian”, Kaha Kaladze, care este și primarul capitalei Tbilisi, a declarat că organizațiile ce primesc fonduri din străinătate și nu se înregistrează în baza de date prevăzută de lege vor fi amendate, iar bunurile lor vor fi confiscate. (R.B.)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te