În ultimele zile s-a scris mult despre fostul lider sovietic, Mihail Sergheevici Gorbaciov (1931-2022), înmormântat sâmbătă la Moscova. S-a amintit şi de vizitele sale la Bucureşti, prima între 25 şi 27 mai 1987, iar cea de-a doua între 7 şi 10 iulie 1989.
Your browser doesn’t support HTML5
Acţiunea „Mesteacănul 87”. Intelectualii români și vizita lui Gorbaciov la Bucureşti
Liberalizarea vieţii cultural-artistice şi renunţarea la anumite dogme, facilitate de Gorbaciov în Uniunea Sovietică, erau privite de către Nicolae Ceauşescu şi regimul său cu scepticism şi chiar cu ostilitate public nemărturisită. În rândurile multor intelectuali români, Gorbaciov a fost perceput ca o personalitate care ar putea influenţa pozitiv politica regimului de la Bucureşti.
Analizând această stare de spirit a intelectualilor, Virgil Ierunca susţinea în martie 1987 într-o emisiune a postului de radio Europa liberă că Gorbaciov este privit în ţările răsăritene ca „un vestitor de bine” (Cartea Albă a Securităţii, Notă din 14 martie 1987, pp. 426-429, aici p. 428).
Pentru Securitatea română, prima vizită a lui Gorbaciov la Bucureşti trebuia pregătită ca o potemkiniadă. În acest scop s-a pus la punct un amplu plan, codificat sub denumirea „Acţiunea Mesteacănul 87”.
În acest context au fost concepute şi două documente care, din punct de vedere istoric, au o relevanţă deosebită. Ele reflectă starea de spirit a intelectualităţii, în primul rând, cea a scriitorilor.
În primul document se sintetizează părerile doctorului Gheorghe Brătescu (căsătorit cu fiica Anei Pauker), cea a filozofului Henri [Henry] Wald, cea a foştilor ambasadori Corneliu Bogdan şi Silviu Brucan, cât şi cea a redactorului Doru Gheorghe de la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. „Ei consideră”, se spune în materialul întocmit în mai 1987, „că reformele în curs de înfăptuire în U.R.S.S. sub conducerea lui Mihail Gorbaciov nu sunt o repetare caricaturală a politicii iniţiate cândva de N. Hruşciov. [...] Marea şansă de reuşită a lui Gorbaciov rezidă din faptul că el este efectiv sprijinit de toate Uniunile de creaţie, scriitori, artişti, academicieni – deci majoritatea intelectualilor sovietici sunt de partea lui [...]” (ACNSAS, D 120, vol. 4, ff. 155-156).
În celălalt document, datat 24 mai 1987, se arată că vizita „este aşteptată de scriitori cu oarecare interes, circumspecţie şi chiar cu unele nădejdi că ea ar putea contribui la o îmbunătăţire a activităţii şi situării lor în societate. Generaţia mai tînără aşteaptă de la vizită rezultate mai concrete în sensul unei liberalizări, a unei deschideri culturale mai mari.” Din acest document transpare în continuare şi teama Securităţii că Gorbaciov ar putea să contacteze „spontan” „oameni de pe stradă fără nici un fel de preveniri”.
Apoi se colportează zvonurile potrivit cărora „Ion Iliescu ar fi fost repus în drepturile anterioare deoarece acesta ar fi fost coleg şi prieten cu Gorbaciov pe vremea studiilor sale la Moscova”.
Autorii documentului notează cu prudenţă că „grosul scriitorimii” manifestă un „oarecare dezinteres pentru că nu se aşteaptă rezultate spectaculoase”. În continuare se susţine că unii scriitori „îşi manifestă speranţe absurde că Gorbaciov ar provoca o schimbare politică la vîrf, alţii mai mulţi la număr [...] afirmă că nu le-ar conveni ca el să vină să facă ordine în casa noastră”.
Concluzia Securităţii, trasă cumva de păr, este pe linia naţionalismului protocronist, fiind redactată în conformitate cu stilul frazeologiei de partid şi de stat: „[...] majoritatea scriitorilor nu ar dori ca el să dea lecţii românilor. [Ei] privesc lucrul acesta ca pe o trădare naţională. [...] în ciuda unor dezacorduri, conducătorul nostru e identificat cu ţara, cu interesele ei şi [scriitorii] se vor situa alături de el în apărarea a ceea ce mai poate fi apărat”.
În final, autorii documentului mai fac o întorsătură, redând un aspect care reflecta, de fapt, realitatea: „majoritatea scriitorilor speră totuşi, ca vizita să aibă urmări pozitive în sensul deschiderii spre exterior şi o liberalizare reală în interior, revenirea la modestie în viaţa publică şi la discuţii mai la obiect cu privire la problemele noastre actuale, o îmbunătăţire a statutului scriitorilor şi posibilitatea publicării unor cărţi care să trateze în mod critic aspecte ale vieţii economico-sociale, desfiinţarea totală a cenzurii, a hotărârilor arbitrare în politica de editură” (ACNSAS, D 120, vol. 4, ff. 157-158).