Consilierul Casei Albe pentru securitatea națională Robert O'Brian și-a întreupt turneul european și a revenit la Washington pentru a se ocupa de urmările unui atac cibernetic masiv despre care se crede că a fost pus la cale de hackeri ruși.
O'Brian a prezidat în noaptea de marți spre miercuri mai multe ședințe ale Consiliului pentru Securitatea Națională, urmînd ca în timpul săptămânii să convoace o reuniune la nivel înalt a mai multor agenții de securitate americane, a anunțat purtătorul de cuvînt al Consiliului.
Ceva mai devreme, Casa Albă a anunțat crearea unei echipe de coordonare pentru a riposta la atacul cibernetic, raportat prima oară în 13 decembrie. Din echipă fac parte reprezentanți ai Biroului Federal de Investigații (FBI), ai Departamentului pentru Securitatea Statului (DHS) și de la Oficiul directorului Serviciului Național de Infomații.
DHS, care informat că mai multe agenții americane au fost atacate, a fost și el ținta atacului, alături de MInisterul american de finanțe și cel al Comerțului, a relatat presa americană. DHS a mai spus că mii de afaceri se chinue să investigheze și să răspundă atacului cibernetic, despre care experții spun că a fost opera unor hackeri guvernamentali ruși.
Ambasada Rusiei la Washington a negat orice implicare, spunînd într-o declarație din 14 decembrie că Rusia „nu derulează operațiuni ofensive în domeniul cibernetic”.