Your browser doesn’t support HTML5
Acordul, singurul de acest gen care mai există între Statele Unite și Rusia, datează din 2010 și limitează numărul de focoase nucleare, de bombardiere, rachet și submarine care le lanseaza. Rusia a exprimat de-acum sprijin pentru extiderea tratatului pentru încă cinci ani, un proces care solicită doar un schimb de mesaje diplomatice.
Biden și-a exprimat în câteva rânduri sprijinul pentru această măsură, iar putătoarea de cuvânt a administrației a confirmat joi că acesta este acum punctul de vedere oficial al Casei Albe.
Administrația precedentă, a fostului președinte Donald Trump fusese sceptică, susținând că tratatul ar fi permis Rusiei să construiască arsenale nucleare avansate, care nu sunt supuse limitărilor în vigoare. Trimisul special al lui Trump, Marshall Billingslea a insistat ca și China să participe la negocieri, pentru un tratat mai amplu. Încercarea lui Billingslea de a negocia o extindere pe termen scurt, cuplată cu înghețarea numărului de focoase nucleare a eșuat.
Administrația Biden argumentează că negocierile pot continua, dar că este mai sigur să existe un reper cum e „Noul Tratatul START”. Surse din administrație arată că Biden respinge idea unei „resetări” a relației cu Rusia, așa cum s-a încercat la începutul administrației Obama, din cauza „comportamentului agresiv” al Moscovei, în ultimii ani.
Noua directoare pentru Informații, Avril Haines va prezenta un raport cu privire la alegațiile privind posibilul amestec al Rusiei în alegerile americane din 2020, otrăvirea opozantului Alexey Navalny, informațiile că Rusia ar fi oferit recompense pentru uciderea unor militari americani în Afganistan și recentele cazuri grave de piraterie cibernetică împotriva unor instituții federale americane.