„Când putem să salvăm o viaţă, salvăm o lume, nu? Şi când moare un om, moare o lume! Fiecare moarte e-un… apocalips. Acum e vorba de-un sat întreg”, îi răspunde, la un moment dat, părintelui Ivan meşterul tâmplar Cristian David, protagonistul romanului Apocalipsis, de Adrian G. Romila, Polirom, 2019, iar cuvintele – zice-se – atrag realitatea.
Ce caută romancierul nemţean pe „terenul de vânătoare” al lui Mihail Sadoveanu, şi încă în mod repetat (după Zeppelin-ul din 2017), dacă nu chiar frumuseţea graiului locului, în contra-timp cu prozatorii generaţiei sale (mai puţin, Filip Florian din Zilele regelui) – de unde şi acel aer de catapeteasmă al naraţiunii, în dulcea tradiţie moldavă. Cu atât mai izbitor contrastul dintre o scriitură calofilă, „cu lungi tuşe de penel fin în culori şi nervos în contururi” (Victor Cubleşan), şi evenimentele pe care autorul le zugrăveşte – suntem în toamna lui 1917; din fostă aliată, acum armata rusă, sau ce-o mai fi rămas din ea, a ajuns să terorizeze satele din împrejurimi –, ceea ce imprimă un plus de dramatism. Pe acest fundal, meşterul Cristian David (cu studii filosofice la Budapesta!), ajuns la Prisăcani să repare lemnăria bisericii, şi preotul Ivan au lungi dispute, care pot fi rezumate astfel: „– Numai binele ne prinde, pentru el suntem zidiţi, răul e numai aşa, o toană a diavolului… Noi în cele bune trebuie să ne încredem, în cele bune şi frumoase”, zice părintele, iar replica tâmplarului – fiul lui Iosif şi al Mariei – vine neîntârziat: „– Eu v-am mai spus că n-o să scăpăm de rău, până la sfârşitul lumii acesteia. Răul apare, dispare, dar revine, mereu şi mereu, n-avem a ne aştepta la altceva, să nu ne facem speranţe deşarte că n-ar fi decât un însoţitor palid al binelui. Istoria asta e o poveste a răului care distruge şi tot distruge, de când e ea istorie, cu oameni înăuntrul ei.”
Ceea ce se şi întâmplă în cele din urmă, iar „vestea despre străinul care fusese pus pe cruce cu funii, gol, cu o trompetă de gât şi o coroană de cununie pe cap ca pedeapsă pentru toţi avea să umble, de vreme ce povestea a ajuns şi aici, pe pagina de faţă” – şi încă spusă „pe larg, cu răbdare, meticulozitate şi o bine disimulată plăcere” (V. Cubleşan) de către un autor în plină ascensiune.
21 octombrie ’19