Astăzi în Moldova și în lume

Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Din agenda din Moldova să notăm conferinţele de presă anunțate de câteva organizaţii civice – unele cer eliberarea lui Alexei Alexeev șoferul microbuzului folosit la mitingul opoziţiei săptămâna trecută, iar Institutul pentru Drepturile Omului discută un caz de maltratare într-un spital psihiatric.

Despre Parteneratul Estic și efectele lui în domeniul cercetării se va discuta la un forum la Chişinău. Summitul Parteneriatului Estic va avea loc în luna noiembrie, la Bruxelles.

Asociaţia Presei Independente dezbate astăzi despre transparența sistemului bugetar în domeniul transporturilor.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și filialele sale organizează o serie de activitățile în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ele au loc pâna duminică, la Orhei, Butuceni, Soroca şi la conacul Balioz de la Ivancea.

Două state, o literatură – se intitulează un festival literar organizat de Uniunea Scriitorilor din România şi de cea din Moldova și care se desfăşoară şi el tot pâna duminică.

Astăzi are loc etapa finală a exercițiului „Scutul de Foc 2017”, care are loc la Bulboaca și unde și-a anunțat prezența președintele Igor Dodon.

Adunarea Generală ONU continuă, și printre vorbitorii de astăzi se va afla şi premierul Moldovei Pavel Filip. Sesiunea se va încheia luni, 25 septembrie.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, vizitează astăzi și mâine Canada și se va afla la Ottawa.

La Forența, premierul Marii Britanii, Theresa May, va ţine un discurs astăzi despre ieșirea țării sale din Uniunea Europeană.

Şi duminică au loc alegeri federale în Germania și șansa ”hârtiei” este o victorie a partidului cancelarei Angela Merkel... cel puțin așa ar indica sondajele de opinie.