Astăzi, în Moldova și în lume

Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

În Republica Moldova astăzi este Crăciunul, pentru mulți credincioși, cei ce sărbătoresc pe stil vechi. Agenda zilei așadar este în Moldova consacrată pregătirilor pentru Crăciun.

Pe plan internaţional:

Este anunțată reuniunea de urgență online a miniștrilor de externe din cele 30 de țări membre ale Alianței Nord Atlantice pe tema evoluțiilor din Ucraina, unde datorită masării de trupe și echipamente militare rusești la granița cu Ucraina – există pericolul unei potențiale invazii. Miniștrii de externe ai tarilor NATO vor discuta și solicitările avansate de Moscova Alianței pentru așa numite „garanții de securitate”, Kremlinul cerând NATO să nu se mai extindă spre răsărit, să nu primească Ucraina sau orice altă țară a fostului spațiu sovietic în NATO și să se retragă din Europa Centrală și de Răsărit. Solicitări respinse de NATO.

Miniștrii apărării din Statele Unite și Japonia au anunțată o convorbire online, pe tema evoluţiilor militare din acea regiune.

La Paris, președintele Franței, Emanuel Macron, a cărui țară deține președinția rotativă de șase luni a Uniunii Europene are anunțate convorbiri cu președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.

La Berlin, cancelarul Olaf Scholz discută pe tema măsurilor anti-COVID cu liderii regionali.

Și, desigur, evenimentele din Kazahstan unde Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) condusă de Moscova a informat că trupe aeropurtate rusești au fost trimise în Kazahstan, la cererea guvernului de la Nur-Sultan, pentru a ajuta la „stabilizarea” situației, pe fondul protestelor fără precedent care au cuprins țara de mai multe zile. Au trimis trupe și Belarusul și Armenia, țări care fac parte din aceasta organizație militară. Violențele au continuat și ieri în Kazahstan.