Astăzi, în Moldova și în lume

Din agenda internă a zilei, prezentată de IPN:

- Agenția de presă IPN găzduiește dezbaterea publică la tema: „Criza energetică văzută de la guvernare, din opoziție și din societate. De ce fiecare parte se comportă așa cum se comportă?”;

- Ministerul Educației și Cercetării desfășoară o sesiune informativă privind desfășurarea Programului de granturi pentru organizațiile de tineret, ediția 2022 /Online /15.00;

- Are loc ședința Comisiei pentru gospodăria locativ-comunală, energetică, servicii tehnice, transport, comunicații și ecologie a Consiliului Municipal Chișinău (15.00).

Din agenda internațională (AFP):

- Se împlinește un an de la arestarea pe aeroportul din Moscova a politicianului rus de opoziție Alexei Navalnîi, la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a urmat un tratament pentru o otrăvire care i-a fost aproape fatală cu un agent de tip Novichok. Navalnîi l-a acuzat pe președintele Rusiei Vladimir Putin că ar fi ordonat otrăvirea sa;

- Fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, este așteptat să revină în țară, pe fondul unor temeri de arestare;

- Ministrul german de externe Annalena Baerbock vizitează Kievul după ce a vizitat recent Moscova;

- Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția) găzduiește sesiunile virtual „Davos Agenda”;

- La Strasbourg se întrunește în ședință plenară Parlamentul European, care urmează să-și aleagă un nou președinte, după moartea lui David Sassoli;

- La Paris este așteptat verdictul în procesul candidatului prezidențial de extremă-dreapta Eric Zemmour, acuzat de incitare la ură rasială;

- În Statele Unite este Martin Luther King Day, sărbătorită anual în preajma zilei de naștere, în 1929, a marelui luptător pentru egalitate în drepturi, laureat al Premiului Nobel pentru Pace; mulți americani marchează această sărbătoare prin muncă de voluntariat.