Agenție UE: Poluarea rămâne una dintre cauzele majore ale deceselor premature pe continent

Poluarea la Uzice, Serbia

O agenție a Uniunii Europene spune că în ultimul deceniu în Europa s-a îmbunătățit mult calitatea aerului, dar poluarea rămâne una din cauzele majore ale deceselor premature pe continent. Cam 417.000 de decese premature din 2018 au fost puse în legătură cu concentrația mare de particule fine în aer, potrivit estimării anuale publicate luni, 23 noiembrie, de Agenția Europeană a Mediului (EEA), cu sediul la Copenhaga. Agenția spune că bilanțul morților pe 2018 a fost cu 60.000 mai mic decât în anul precedent, grație eforturilor europene, naționale și locale de îmbunătățire a calității aerului și reducere a emisiilor. Principalele surse de poluare rămân transportul rutier, agricultura, sectorul energetic industria și gospodăriile. Raportul mai arată că șase state membre în UE au depășit în 2018 concentrația de particule fine admisă în blocul comunitar: Bulgaria, Croația, Cehia, Italia, Polonia și România. La polul opus – al curățeniei aerului, s-au aflat Estonia, Finlanda, Islanda (ne-membră în UE) și Irlanda.