Presa a scris anterior că cetățeni moldoveni ar fi fost aduși organizat la secțiile de votare din Minsk, Baku și Istanbul. De cealaltă parte, jurnaliști ruși scriu că cetățenii ar fi venit pe cont propriu pentru a-și exercita dreptul la vot.
Asociația Promo-LEX a înregistrat cel puțin caz de transportare organizată a alegătorilor la secția de votare din Istanbul, unde se atestă un nivel de aglomerație ridicată.
- Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a declarat Europei Libere că salută „interesul sporit al alegătorilor din afara țării pentru alegerile de astăzi”.
„Funcționarii electorali gestionează situația conform normelor regulamentare”, a spus purtătoarea de cuvânt a instituției, Liliana Barbăroșie.
Anterior, în primul tur de scrutin din 20 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe avertiza asupra tentativelor de transportare organizată a alegătorilor la secțiile de votare din Moscova cu scopul de a crea „aglomerare artificială”.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te