Directorul executiv al asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău, a spus Europei Libere că legea privind măsurile de sprijin pentru agricultori a fost votată în grabă, nefiind consultată nici cu fermierii, nici cu furnizorii, „nici cu toți actorii din sector”. El a declarat că legea este ineficientă și că nu ar avea niciun folos, din moment ce peste 70% din agricultorii din țară nu sunt eligibili pentru a obține sprijin din partea statului, din cauza criteriilor prevăzute de lege.
Prevederile legii se vor aplica în special pentru agricultorii care au luat împrumuturi, în ultimul an, și ale căror culturi au fost afectate de secetă în proporție de cel puțin 60%, iar suprafața prelucrată afectată constituie nu mai puțin de 50%.
- Te-ar putea interesa și: Guvernul aprobă ajutoare pentru fermierii afectați de secetă și arșiță, fermierii au spus dinainte că nu e destul
În context, asociația „Forța Fermierilor” a înaintat mai multe solicitări la întrevederea cu președinta Maia Sandu. Printre acestea se numără modificarea legii după consultări publice cu toți actorii din sectorul agricol, transferul TVA-ului de la agricultori la furnizorii de inputuri și includerea acestora ca „parte păgubașă” pentru a le permite să negocieze re-eșalonarea datoriilor curente la creditele pe care le au.
Potrivit lui Bădărău, pericolul cel mai mare este că dacă furnizorii nu își vor plăți obligațiunile financiare față de producătorii de semințe din Europa până la 15 noiembrie, Republica Moldova nu va mai putea beneficia de material semincer, în avans, așa cum sunt efectuate acum operațiunile. „Producția autohtonă a semințelor de calitate este una foarte mică și insuficientă”, spune Bădărău.
Directorul Asociației spune că dacă măsurile nu o să fie îndeplinite, agricultorii vor ieși de pe 10 octombrie la proteste, după ce vor încheia lucrul în câmpuri cum ar fi însămânțările de toamnă și recoltarea roadei.
De asemenea, Forța Fermierilor a insistat și pe demisia ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea. Cât despre apelul ministrului Agriculturii la Bruxelles de a crea un Fond de dezvoltare și solidaritate pentru agricultura din Republica Moldova, Bădărău a zis că adresarea, ca și reacția la secetă, a fost „cu foarte mare întârziere”.
Acesta presupune că dacă s-ar fi făcut adresările la sfârșitul lunii iunie când Forța Fermierilor a semnalat pericolul din agricultură, „situația de astăzi ar fi fost puțin mai bună”. „Această criză a fost gestionată ineficient”, spune Bădărău.
Într-un comunicat de presă publicat după întrevederea cu agricultorii, președinta Maia Sandu a declarat că s-a înțeles cu aceștia să identifice împreună un instrument clar prin care „să protejăm fermierii de penalitățile exagerate și silite”.
De asemenea, aceasta a spus că va discuta cu Ministerul Agriculturii ca să aducă mai multă transparență în subiectul privind subvențiile acordate prin publicarea unei liste complete a tuturor celor care au beneficiat de subvenții din partea statului.
„Schimbarea climei este inevitabilă și e nevoie de transformări substanțiale în sectorul agricol pe termen lung, ca să nu avem aceeași problemă an de an”, se arată în comunicatul președintei.
Începând cu primăvara anului 2023, fermierii moldoveni afectați de intemperii și de perturbările grave ale pieței de cereale au organizat mai multe proteste față de ceea ce numesc lipsa de sprijin a autorităților, cerând de mai multe ori demisia ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
Un apel în sprijinul fermierilor moldoveni a lansat pe 17 septembrie și premierul Dorin Recean, în discursul rostit la conferința ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, desfășurată la Chișinău. Recean a fost, de asemenea, în repetate rânduri, ținta criticilor vehemente ale fermierilor.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te