Al treilea port ucrainean la Marea Neagră a fost redeschis

Nava de transport Arizona sub pavilion liberian în portul Pivdeni, 8 august 2022.

Încă două nave cargo, care transportă soia şi porumb, au părăsit luni porturi ucrainene de la Marea Neagră, au anunţat Turcia şi Ucraina, ridicând la zece totalul de nave care au plecat din porturile ucrainene, redeschise în baza acordului de la Istanbul între Rusia și Ucraina. Porturile fuseseră blocate de izbucnirea războiului provocat de invazia rusă.

Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a confirmat plecarea ambelor nave, adăugând că Pivdeni [din localitatea Iujne], al treilea port ucrainean inclus în acordul de la Istanbul, a devenit și el funcțional.

Kubrakov indicase anterior că deschiderea portului Pivdeni ar ridica volumul total al exporturilor ucrainene de cereale la trei milioane de tone pe lună.

În timp de pace, Ucraina exporta până la şase milioane de tone de cereale lunar din porturile sale de la Marea Neagră şi Marea Azov.