În discursul său, Rama a făcut referire la Maica Tereza, o albaneză, despre care a spus că a reprezentat „dragostea față de umanitate”.
„Ea ne-a spus că nimeni din noi nu poate face lucruri mari, dar fiecare poate face lucruri mici - cu o inimă mare”, a spus el. „Aceasta este inspirația noastră în sprijinul de transformare a sectei bektași într-un stat suveran în capitala noastră, Tirana, care să fie un nou centru de moderație, toleranță și coexistență pașnică”, scrie Associated Press.
Jumătate din cei 2,4 milioane de locuitori ai țării balcanice sunt musulmani, în timp ce alții sunt catolici, creștini-ortodocși și alte comunități mai mici. Conform ultimului recensământ, membrii comunității bektași reprezintă aproximativ 10% din musulmanii din țară.
Un microstat în inima Tiranei
Nu este limpede cum anume ar acorda Albania suveranitatea din punct de vedere juridic mini-statului în inima sa. Dar reprezentanții betkași au declarat că consideră această mișcare începutul unei noi ere de promovare a toleranței religioase globale.
„Un astfel de pas istoric vizează recunoașterea Ordinului Bektași ca stat suveran și autonom, angajat să își susțină cultura seculară de moderație și implicare spirituală”, a afirmat acesta într-o declarație.
Ordinul Bektași va primi suveranitate identică cu cea a Vaticanului, guvernând problemele religioase și administrative independent de Albania, au anticipat reprezentanții comunității.
Cetățenia viitorului stat va fi acordată doar membrilor de vârf și acelor persoane implicate în gestionarea statului, în timp ce conducerea va fi asigurată de șeful bektași, Baba Mondi, și de un consiliu care va monitoriza funcționarea sa religioasă și administrativă.
„Noul stat nu va viza nimic altceva decât conducerea spirituală”, se arată în declarație.
Cei mai liberali dintre musulmani
O ramură a sufismului, mișcarea bektași sau Bektașiia și-a avut originea în regiunea Anatoliei din Turcia. Membrii ei au devenit parte a unităților militare de elită a Imperiului Otoman, cunoscuți ca ienicerii.
Sufiții, ramura mistică a islamului, nu aplică principiile cele mai stricte ale religiei, iar bektași este una dintre ramurile cele mai liberale ale acesteia.
Criticați uneori pentru această abordare a religiei musulmane și pentru influența politică în creștere, ei au o prezență redusă geografic la Albania, Kosovo și Macedonia de Nord.
Ordinul a fost interzis oficial de două ori: prima dată, în secolul al XVII-lea, de către sultanul otoman Mahomed al II-lea. Apoi, în 1925, fondatorul Republicii Turce, Mustafa Kemal Atatürk, a închis toate lojile sau „tekke” bektași după ce a interzis în Turcia toate ramurile islamului nerecunoscute de Direcția Afacerilor Religioase.
Această decizie a dus la mutarea centrului comunității bektași în Albania, unde ea s-a implicat în politică. Unul dintre membrii săi, Ismail Qemali, a declarat independența Albaniei față de Imperiul Otoman în 1912.
Primul și singurul stat ateist din lume – oficial
Albania a fost singura țară din lume unde în Constituție a fost înscris ateismul. Credințele religioase au fost complet interzise în Constituția Republicii Populare Albania în 1967. Articolul 37 al Constituției stabilea că Statul „nu recunoaște nici o religie” și stabilea sprijinul pentru propaganda ateismului, motivată prin a promova viziunea științifică materialistă asupra lumii în rândul cetățenilor. Articolul 55 interzicea, între timp, înființarea oricărei organizații cu caracter religios., scrie Balkan Insight.
Între timp, a fost încurajat cultul personalității al dictatorului Enver Hoxha, de rând cu promovarea comunismului și a loialității față de partid. Printr-un sistem de propagandă bine organizat, care includea mass-media și filme, regimul comunist albanez a denigrat clericii, catalogându-i drept înapoiați, influențe negative asupra societății, agenți conectați la Occident sau chiar membri periculoși ai grupurilor armate care urmăreau să preia puterea prin forță.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te