CEC: ora 20:00 în diaspora au votat peste 190.000 de cetățeni moldoveni

Diaspora votează: Suceava, Marea Britanie, Paris- Franța și Irlanda, fotografii primite de moldoveni din diaspora, 11 iulie 2021.

Se votează deja și peste Ocean, în Canada și SUA

Sunt deschise și secțiile de votare de peste ocean, în Canada și Statele Unite ale Americii – patru și respectiv 13 puncte de vot. În total, pentru scrutinul de astăzi R.Moldova are deschise 150 de secții de votare peste hotare, însă funcționarea fiecăreia a fost reglementată de măsurile sanitare luate de țară gazdă.

Alegeri în redacția Europei Libere, la Chișinău

În studioul Europei Libere, pregătind emisiunea electorală specială, jurnalista Valentina Ursu, 11 iulie 2021

Sergiu Tudos, 11 iulie 2021

Jurnaliștii Alexandru Canțîr și Vasile Botnaru (directorul biroului de la Chisinău al Europei Libere), între două editii speciale ale programului electoral, Chișinău, 11 iulie 2021

Cea mai mare participare pentru alegeri parlamentare, mai mică decât la prezidențiale

„Până la orele 17:00 peste 17,3% din cei aflați peste hotare au mers la vot, cea ce este cu 26% mai puțin decât în 2020 când în tur. II al alegerilor prezidențiale Diaspora avea o prezență de 23,4%.

Însă prezența de azi la vot a Diasporei este un record absolut pentru alegerile Parlamentare din Moldova” apreciază în blogul său analistul Veacelsal Ioniță, de la IDIS „Viitorul”.

Datele pe care le prezintă în regim live, Comisia Electorală Centrală, indică la ora 18:00 că în diaspora au votat deja peste 160.000 de cetățeni moldoveni.

În total, în România au fost organizate 12 secții de votare

Violeta Drăguță a votat în primele ore ale dimineții la una din cele două secții de votare deschise pentru cetățenii moldoveni la București. În total, în România au fost organizate 12 secții.

### Vezi și... ### Violeta Drăguță: Miza alegerilor este reforma la toate nivelurile

Violeta Drăguță spune că miza acestor acestor alegeri este una foarte mare: „Va fi nevoie să se rezolve foarte multe probleme, probleme de ordin politic, probleme de ordin economic, probleme de natură culturală, deci problemele sunt foarte multe și ele trebuie rezolvate. Va depinde foarte mult de această nouă majoritate parlamentară, va depinde foarte mult de noul guvern care va fi format, va depinde foarte mult de acei deputați care vor veni în noul legislativ”

Alegători de la București

În Irlanda s-au deschis patru puncte de votare pentru alegători

Tudor Cojocariu locuiește cu familia de peste doi ani în Irlanda, la Dublin. Spune că deși oamenii s-au prezentat în număr mare la secțiile de votare, procesul a decurs rapid.

Poze din Irlanda, unde au fost deschise patru secții de votare. Autor: Tudor Cojocariu.

Tudor Cojocariu: „Speranța mea este ca să putem spune după acest vot că Moldova mai are o șansă de a deveni un stat democratic veritabil, de a deveni un stat așezat pe calea dezvoltării în stil european, nu a subdezvoltării în stil eurasiatic, un stat în care se respectă drepturile omului, un stat în care se respectă inclusiv drepturile salariale. Vedem că există foarte mari probleme economice în Republica Moldova, respectiv, să devină un stat în care statul de drept să triumfe și corupții să întoarcă bunurile furate de la cetățeni.”

Tudor Cojocariu

-----------------------------------------------------

La Suceava au votat și alegători aflați în tranzit prin România

La Suceva, corespondentul Europei Libere, Adrian Ianovici, spune că oamenii au fost mai activi spre amiază. A surprins un autobuz în tranzit din Cehia, iar pasagerii cu cetățenia Republicii Moldova nu au ezitat să voteze la secția din oraș.

Your browser doesn’t support HTML5

Venind acasă din Cehia, mai mulți migranți moldoveni au oprit în Suceava, să voteze

-----------------------------------------------------

La Strasbourg, Franța, oamenii stau în rând ca să voteze, însă procesul decurge rapid

Svetlana Spoială a votat la Strasbourg, în primele ore ale dimineții: „Starea de spirit este foarte prietenoasă, e a sărbătoare. Au fost atâția moldoveni cu flagurile Moldovei și cu imnul pe buze. E foarte frumos, e o dispoziție de sărbătoare și foarte optimistă. La moment sunt cozi, dar e destul de fluent. Votul meu contează fix atât cât și votul oricărui alt cetățean moldovean. Speranța ne este comună, dorim o cale mai încrezută spre viitor.”

La secția de votare din Strasbourg, 11 iulie

-----------------------------------------------------

Se votează și la Moscova și Sankt Petersburg. Europa Liberă de vorbă cu Vladimir Chițcari

Originar din Râbniţa, Vladimir Chițcari s-a stabilit de cinci ani cu traiul în Moscova. Tanărul a fost printre primii alegători care şi-a exercitat dreptul la vot la secţia amplasată în incinta consulatului de la Moscova și vorbește despre o prezenţă scazută la vot în capitala rusă.

Moldova - Vlad Chițcari a votat la consulatul Republicii Moldova la Moscova, în primele ore ale dimineții, timp în care în afară de el, mai erau doar câțiva alegători veniți să-și exercite votul. ,,Trebuie să ajutăm statul să aducă schimbări adevărate”, zice el, convins că Moldova trebuie să scape de corupție. Este stabilit de cinci ani la Moscova, originar din Râbnița, stânga Nistrului. Spune că ar vrea să revină în Republica Moldova și crede că peste patru ani, țara va arăta altfel pentru că cei care au fost până acum la cârmă nu au făcut schimbări radicale.

Poze de la secția de votare din St Petersburg, Federația Rusă. Autor: Sorina Cravcenco. In Federația Rusă au fost deschise 17 secții de votare, dintre care 3 la St. Petersburg. Sorina spune că sunt foarte puțini alegători

Peste 30 de mii de moldoveni din diaspora au votat până la 10:00

Până la ora 10:00, peste 30 de mii de cetățeni ai R. Moldova aflați peste hotare, au votat - informează Ministerul de Externe de la Chișinău.

Poze din Irlanda, unde au fost deschise patru secții de votare. Autor: Tudor Cojocariu.

Se votează deja la Berlin, în Italia și în alte țări europene

Europa Liberă a primit primele imagini de la coada care s-a format deja la secția de votare de la Berlin, Germania.

Poze trimise de Cristina Pereteatcu din Berlin, Germania. Pentru alegerile din 11 iulie, în Germania au fost deschise unsprezece sectii de votare, la Berlin - una, in cadrul unei scoli. Crisitna a fost acolo la scurt timp dupa deschiderea sectiei. Spune ca oamenii deja asteptau la coada, însă ca procesul este bine organizat și merge repede.

Imagini de la primele ore ale zilei de la Sectia de votare din Strasbourg, Franta. Pozele sunt trimise de Svetlana Spoiala. In Franta au fost deschise 10 sectii de votare, dintre care 1 la Strasbourg , 11 iulie 2021.

Imagini din orasul Mestre, Italia. Autorul - Maria Cușnir. Una este mai intunecată pentru că e realizată la ora 5 dimineata. In Italia sunt deschise 31 de sectii de votare.

Alegeri anticipate 2021 - votul diasporei

Fiecare al treilea tânăr intenționează anul acesta să plece peste hotare, tendință care rămâne neschimbată în ultimii ani, arată un sondaj CBS-AXA, realizat în iunie pentru IDIS „Viitorul”.

Your browser doesn’t support HTML5

Alegeri anticipate 2021- cu Radio Europa Liberă

La alegerile anticipate din 11 iulie este de așteptat ca moldovenii de peste hotare să aibă „cea mai puternică voce din istoria Republicii Moldova”, precizează Veaceslav Ioniță, expert în probleme economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDS) „Viitorul”. „Cei din diasporă au o tendință de activism civic din ce în ce mai mare. Dacă în 2015, doar 6% din cei aflați peste hotare au mers la vot, în 2020 am avut aproape 32% dintre cetățenii noștri aflați peste hotare care și-a exprimat interesul de vot”.

Your browser doesn’t support HTML5

Câtă greutate are votul din diaspora?

La parlamentare, tradițional, participare la vot este mai mică – dar dacă se ridică la circa 20%, diaspora ar putea alege 10-11 deputați din 101.

Pentru diaspora, după o lungă bătălie juridică, sunt deschise 150 de secții de votare.

Unde sunt centre de votare peste hotare – hartă interactivă

Citește și: Alegeri parlamentare anticipate 2021 în cifre.