Britanicii votează astazi în alegeri generale anticipate al căror rezultat ar putea decide dacă va avea loc o despărțire de Uniunea Europeană sau dacă țara va rămîne în UE.
Scutinul începe la ora 7 dimineața și se încheie la 10 seara , ora locală .
Șase sondaje de opinie arată că alegătorii preferă Partidul Conservator, condus de prim-ministrul Boris Johnson, care a promis „finalizarea Brexit-ului”.
Laburistii, partidul de opoziție condus de Jeremy Corby , și-a propus să renegocieze acordul de Brexit și să organizeze un nou referendum pe această temă .
Niciunul dintre cele două partide nu pare să câștige majoritatea simplă din camera inferioară a parlamentului de la Londra sau cel puțin 326 de mandate, potrivit sondajelor de opinie.
Noul partid Brexit al lui Nigel Farage, susține o plecare fără accord din Uniunea Europeană. La polul opus se află liberal-democrații, conduși de Jo Swinson, care vor rămânerea marii Britanii în Uniunea Europeană.
În afară de Brexit, sondajele arată că alegătorii britanici sunt preocupați de soarta serviciului național de sănătate, urmat de criminalitate, economie și imigranți.