Partidul de guvernământ din Polonia, Lege și Justiție (PiS), ar fi câștigat alegerile naționale de duminică, potrivit unui sondaj la ieșirea de la urne, ceea ce îi conferă 200 de locuri în parlamentul de 460 de locuri, adică puțin mai puțin decât majoritatea.
În schimb, Coaliția Civică (KO) a lui Donald Tusk și partidele A Treia Cale și Stânga - toate formațiuni pro-EU - ar urma să obțină 248 de locuri în camera inferioară a parlamentului, care are 460 de locuri, în timp ce Lege și Justiție (PiS) și Confederația (formațiune de extremă-dreapta) ar putea să aibă împreună 212 locuri.
Într-o primă declarație, Tusk, fost președinte al Consiliului European, a felicitat partenerii din opoziție pentru rezultatele bune și a spus că „a venit sfârșitul vremurilor rele, sfârșitul guvernării PiS!”
### Vezi și... ### Alegeri în Polonia | O societate divizată dă un vot esențial pentru Europa și pentru UcrainaȘeful formațiunii Stânga (Lewica), Wlodzimierz Czarzasty, a salutat faptul că după opt ani de absență, stânga politică revine în parlament.
Liderul PiS Jaroslaw Kaczynski a spus că partidul său a obținut „a patra victorie în alegeri”, dar a recunoscut că „este greu se spus dacă acest succes se va materializa într-o nouă guvernare”.
Partidul de extremă-dreapta Confederația, care a obținut potrivit primelor sondaje numai ceva peste 6% din voturi și nu mai are șanse reale să decidă viitoarea guvernare, cum s-a crezut în campanie, s-a declarat „învins”.
Participarea la vot a fost extrem de ridicată, de peste 72%.
Institutul de sondare a opiniei publice Ipsos, care a realizat sondajul pentru principalele televiziuni din Polonia, spune că acesta are o marjă de eroare de plus sau minus 2 puncte procentuale. Voturile sunt încă în curs de numărare, iar comisia electorală de stat a declarat că se așteaptă să aibă rezultatele finale până marți dimineață.
Avantajul partidului de guvernământ este mic. Sondajul prevede că cele trei partide și alianțe de opoziție au adunat mai multe voturi decât Lege și Justiție. Coaliția Civică, A Treia Cale și Noua Stângă au candidat pe liste separate, dar cu aceleași promisiuni de a încerca să înlăture Lege și Justiție de la putere și să restabilească bunele legături cu Uniunea Europeană.
Cele mai importante alegeri după 1989
Alegătorii din Polonia au avut de ales duminică între partidul de guvernământ, Lege și justiție, și o coaliție a grupărilor de opoziție care îi acuză pe naționaliștii conservatori de erodarea sistemului democratic al țării, vechi de 34 de ani.
Mulți polonezi consideră că sunt cele mai importante alegeri din 1989, când s-a născut o nouă democrație după decenii de comunism. Miza este sănătatea ordinii constituționale a națiunii, poziția sa juridică privind drepturile LGBTQ+ și avortul, precum și alianțele externe ale unei țări care a fost un aliat crucial pentru Ucraina după ce Rusia a lansat invazia sa la scară largă.
Susținătorii partidului de guvernământ Lege și Justiție spun că apreciază faptul că partidul apără tradițiile catolice și că investește în pensionari și familiile cu copii.
Pe de altă parte, Lege și Justiție a dezechilibrat mecanismele democrației pentru a obține mai mult control asupra instituțiilor statului, inclusiv asupra instanțelor, a mass-mediei publice și a procesului electoral în sine, cum notează agenția Associated Press.
Lege și Justiție pierde din audiență. Sprijinul pentru această formațiune s-a redus de la ultimele alegeri din 2019, pe fondul inflației ridicate, al acuzațiilor de clientelism și al certurilor cu aliații europeni. Lege și Justiție a obținut aproape 44% din voturi în 2019, dar în ultimele săptămâni a fost cotat la peste 30% în sondaje. Deși este încă cel mai popular partid, Lege și Justiție ar putea pierde după alegerile de azi majoritatea parlamentară și controlul guvernului.