Alegeri parlamentare în România: Exit-pollul indică PSD pe primul loc, urmat de AUR

Persoane care votează la parlamentarele române la o secție din Brașov.

Partidul Social Democrat (PSD) ar fi obținut 26% din voturi la alegerile parlamentare române arată datele unui sondaj de tip exit-poll realizat de CURS și prezentat la ora 21:00, când s-a încheiat procesul de votare în România. 

Presa a avertizat că datele din exit-poll sunt timpurii și că unul similar a fost departe de realitate, la prezidențiale.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a ocupat locul al doilea, cu 19%, iar Partidul Național Liberal (PNL) și Uniunea Salvați România (USR) au înregistrat scoruri egale, conform datelor aceluiași exit-poll.

Partidul pentru Oameni și Țară (POT), o formațiune politică nou-înființată care l-a susținut pe Călin Georgescu la prezidențialele de săptămâna trecută, ar fi trecut pragul electoral. Georgescu, un candidat independent cu vederi proruse, a obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie peste 22% din voturi trecând în cel de-al doilea tur, unde o va întâlni pe candidata USR, pro-occidentala Elena Lasconi.

Rezultatele exit-poll CURS sunt valabile doar pentru secțiile de pe teritoriul României, fără a ține cont de secțiile din străinătate.

Datele Autorității Electorale Permanente arată că, în România, urnele s-au închis la o prezența la vot de peste 52,33%, cea mai înaltă după 2004, dar alegătorii din diaspora occidentală continuau să voteze. Nu este limpede ce partide sunt favorizate de prezența mare la vot.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te