Secțiile de votare s-au deschis vineri în toată Rusia pentru alegerile parlamentare de trei zile care vor fi probabil dominate de partidul de guvernământ Rusia Unită, susținut de președintele Vladimir Putin, după reducerea la tăcere a criticilor Kremlinului.
Your browser doesn’t support HTML5
Ultimele secții de votare, cele din enclava Kaliningrad de la Marea Baltică, s-au deschis în dimineața zilei de 17 septembrie, la nouă ore după ce peninsula Kamceatka, din Extremul Orient, a dat startul votului în vasta țară care acoperă 11 fusuri orare.
### Vezi și... ### În Rusia au început alegerile parlamentareToate cele 450 de locuri din camera inferioară a parlamentului sau Duma de Stat, sunt supuse votului, care se desfășoară alături de alegeri locale în zeci de regiuni, inclusiv pentru adunarea regională și pentru posturi de guvernatori.
Rezultate preliminare vor fi așteptate la scurt timp după închiderea urnelor, pe 19 septembrie.
În momentul începerii votării, aplicația de „vot inteligent” a lui Aleksei Navalnîi a dispărut din Apple și Google Store în ceea ce aliații politicianului de opoziție întemnițat au numit „un act extraordinar de cenzură”.
Echipa lui Navalnîi a folosit aplicația pentru a promova alți candidați decât cei propuși de partidul Rusia Unită, susținut de Kremlin, pe fondul unei represiuni fără precedent împotriva opoziției și a mass-mediei independente.
### Vezi și... ### Alegeri în Rusia: record de secții de votare în regiunea transnistreanăOficialii electorali au declarat că votul trebuie „întins” pe trei zile pentru a preveni aglomerația, cu gândul la pandemia de COVID-19, care a devastat Rusia, în ciuda faptului că a fost prima țară din lume care a aprobat un vaccin împotriva noii maladii.
### Vezi și... ### Sistemul Smart Voting din Federația Rusă, creat de Alexei Navalnîi, promovează masiv candidații Partidului ComunistActiviștii de opoziție și unii parlamentari liberali spun însă că măsura a făcut parte din campania Kremlinului de a manipula prezența la vot și de a genera o victorie majoritară plauzibilă pentru Rusia Unită.
Sondajele dinaintea alegerilor, efectuate de Centrul Levada, arată că majoritatea rușilor sunt nemulțumiți de funcționarea Dumei.
Sondajele arată o părere și mai proastă despre Rusia Unită, un partid nominal independent, care este de fapt strâns îndrumat de la Kremlin, de către puternica administrație prezidențială.
Rusia Unită deține o supermajoritate în cameră, dar popularitatea sa este în prezent cea mai scăzută din cele aproape două decenii de existență, grație credinței larg-răspândite că partidul este un instrument al corupției și nepotismului.
Chiar și sondajul unei companii de sondaje de stat, VTsIOM, a constatat că sprijinul Rusiei Unite se situează la numai aproximativ 29%.
### Vezi și... ### Premoniții electorale în media controlată de stat din RusiaÎn schimb, Putin, care nu este membru în partid, își menține un rating de aprobare de aproximativ 60% și nu are un rival politic autentic.
Cu toate acestea, popularitatea lui a scăzut în ultimii ani, în parte din cauza reformei radicale a pensiilor, adoptată după realegerea sa în 2018, dar și a percepției că nu face nimic să combată corupția la nivel înalt.
Salariile au stagnat pentru o mare parte a populației ruse, într-o vreme când economia se confruntă cu efectul sancțiunilor economice occidentale, cu impozitele mai mari, cu inflația crescândă și cu consecințele pandemiei.
„Regimul rus, mai degrabă decât publicul, are nevoie de alegeri", a declarat Andrei Kolesnikov, analist la Moscova Carnegie Center,într-un comentariu online. „Acestea servesc la validarea legalității și legitimității regimului și, de asemenea, mențin așa-numita majoritate relativ mobilizată”.
În ajunul alegerilor, Putin i-a îndemnat pe ruși să voteze, spunând într-un mesaj video că „noua compoziție a Dumei este, fără îndoială, cel mai important eveniment din viața societății și a țării noastre”.
„Mă bazez pe poziția dvs. civică responsabilă, echilibrată, patriotică", a spus Putin într-un videoclip publicat pe site-ul Kremlinului.