Contestatul președinte belarus Aleksandr Lukașenka a transmis un avertisment dur protestatarilor din Belarus, după ce și-a consolidat puterea prin mai multe schimbări în eșaloanele superioare ale ministerului de interne de la Minsk, și prin închiderea parțială a granițelor.
Vorbind la ceremonia de învestire a noilor șefi ai ministerului de interne și poliției de la Minsk, Lukașenka a spus că forțele de ordine vor lua măsuri violente pe loc, în loc să opereze arestări în rîndul demonstranților. În Belarus au loc aproape zilnic împotriva lui Lukașenka, aflat la putere din 1994, după ce acesta s-a declarat învingător în alegerile prezidențiale din 9 august, alegeri despre care opoziția spune că au fost măsluite și cere repetarea loc cu observatori internaționali.
Deși protestele su fost pașnice, reprimarea lor de către poliție a fost brutală. Peste 10.000 de demonstranți au fost arestați, sute dintre ei fiind bătuți și torturați în arest.
Jurnaliștii care relatau despre demonstrații au fost și ei atacați de forțele de ordine. Majoritatea liderilor opoziției au fost arestați sau forțați să părăsăsească țara.