Ministrul austriac de externe, Alexander Schallenberg, a fost învestit în funcția de cancelar al Austriei, pe 11 octombrie, după demisia lui Sebastian Kurz cu două zile mai devreme, pe fondul unei anchete de corupție.
În vârstă de 52 de ani, Schallenberg face parte din Partidul Popular al lui Kurz și a fost ministru de externe din 2019. El a depus jurământul în fața președintelui Alexander Van der Bellen, la o ceremonie la care a mai fost învestit în funcție succesorul la conducerea Ministerului de Externe, Michael Linhart, diplomat de carieră și, până astăzi, ambasador austriac în Franţa.
Kurz a demisionat din funcția de șef al guvernului în legătură cu ancheta în care este acuzat de folosirea fondurilor guvernamentale pentru a-și promova o imagine pozitivă în presă și de manipularea sondajelor de opinie pentru a urca în ierarhia politică din poziția de ministru de externe, pe care o avea în 2016.
Partidul Verde de stânga, care a amenințat cu ieșirea din coaliția de guvernare, dacă Kurz nu demisiona, l-a acceptat ca nou cancelar pe Schallenberg, spunând că acesta nu a fost implicat în vreun scandal de corupție.