Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat din nou Federaţia Rusă pentru încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. De această dată este vorba despre cunoscutul caz al lui Ilie Cazac, fost angajat al Inspectoratului Fiscal din Tighina, care a fost răpit de către miliția transnistreană în urmă cu un deceniu. Cazac a fost condamnat la 14 ani de închisoare, fiind acuzat de „înaltă trădare și spionaj în favoarea Republicii Moldova”. El a fost ulterior graţiat după primul an de detenţie. CEDO a constatat că Ilie Cazac a fost supus torturii și tratamentelor inumane, fiindu-i încălcate şi alte drepturi, cum ar fi cel la un proces echitabil, dreptul la libertate și siguranță. Detalii, în interviul cu avocatul Alexandru Postica, director de program la Asociația Promo-LEX.
Alexandru Postica: „Este vorba despre un fost angajat al Serviciului fiscal din orașul Tighina. Dânsul a fost răpit în aprilie 2010, a fost acuzat că ar fi acționat în favoarea Republicii Moldova. Vă aduceți aminte, probabil, că la acel moment erau două dosare de acest gen, cam în aceeași perioadă. Este vorba despre jurnalistul Ernest Vardanean și, respectiv, angajatul Serviciului fiscal Ilie Cazac. În urma unui proces sumar, fără a i se respecta drepturi elementare, de pildă accesul la un avocat sau posibilitatea de a-și vedea familia, dânsul a fost condamnat la 14 ani de privațiune de libertate și urma să-și ispășească pedeapsa. Datorită efortului depus de către rudele acestuia, societatea civilă și jurnaliștii, care au pus presiune asupra autorităților, așa-numitul lider transnistrean l-a grațiat peste un an de zile. Deci, în timpul detenției sale nu i s-a acordat asistență medicală. Știți că la acel moment am făcut și apeluri față de instituțiile internaționale, inclusiv OSCE, care l-a vizitat și a constatat că, într-adevăr, nu i se acorda asistență medicală. Într-un final, Curtea Europeană a făcut publică pe 7 ianuarie această hotărâre, prin care s-a constatat violarea dreptului prevăzut de articolul 3, și anume dreptul de a nu fi supus torturii, încălcarea dreptului la libertate și siguranță, încălcarea dreptului la un proces echitabil și consecințele refuzului de a se vedea cu familia.”
Europa Liberă: Dar câte asemenea condamnări legate de regimul de la Tiraspol au mai existat în trecut și ce alte drepturi se încalcă cel mai des în acea regiune?
Alexandru Postica: „Dosarul Cazac este unul relevant pentru orișicare persoană care este reținută de către așa-numitele forțe de drept din regiunea transnistreană, deci mai multe drepturi de bază, cum ar fi dreptul la un proces echitabil de către așa-numitele instanțe din regiunea transnistreană nu dispun de dreptul de a condamna persoane, de a investiga o cauză; un alt drept ar fi libertatea și siguranța persoanei și dreptul de a nu fi supus torturii, deci unul dintre cele mai frecvent încălcate drepturi. Având în vedere că persoanele sunt plasate în condiții inumane și degradante de detenție, ulterior chiar în unele cazuri intenționat persoanelor acuzate nu li se acordă asistență medicală, deși diagnosticul îi obligă să facă acest lucru.”
Europa Liberă: Dle Postica, cum reacționează Federația Rusă după asemenea condamnări? Plătește sau nu despăgubiri? Și dacă le plătește, ce se schimbă de fapt?
Alexandru Postica: „Când s-a acționat la Curtea Europeană, în anul 2010, nu s-a urmărit partea materială, fiindcă scopul primordial a fost siguranța persoanei, anume posibilitățile sau recursurile de care dispune acea persoană reținută ca să fie eliberată. La acel moment și chiar la momentul de față, unica soluție, probabil, de a pune o anumită presiune și de a face publice fărădelegile care se întâmplă în regiunea transnistreană este sesizarea Curții Europene pentru Drepturile Omului, care ar dispune de un mandat care să constate violarea sau respectarea anumitor drepturi. Scopul de bază este securitatea persoanei, iar al doilea scop ar fi constatarea în sine. Sunt peste 60 de dosare deja în care s-a constatat această violare. Până la urmă, este o măsură de reabilitare când Curtea Europeană constată că în privința unei persoane a existat o violare și al treilea scop, evident, reparabilele, care urmează să fie achitate fie de Republica Moldova, fie de Federația Rusă. La întrebarea dumneavoastră despre cum reacționează Federația Rusă la aceste încălcări, pot spune că este o negare evident că putem recunoaște și spune acest lucru, că ulterior dosarului școlilor pe care agentul guvernamental și Ministerul Justiției al Federației Ruse l-a catalogat drept un „dosar politic”, ulterior toate dosarele sunt ignorate de către Federația Rusă și nu se reacționează sub nicio formă, aș spune. Adică să spunem că există o opinie oficială, nu ar exista decât anumite declarații în presă, inclusiv la Ministerul de Externe sau Ministerul Justiției.”
Europa Liberă: Dar la modul practic ar putea fi impusă Rusia, iată, să-și recunoască vina și să-i despăgubească pe cei nedreptățiți?
Alexandru Postica: „Evident, practic există soluții și sunt deja trei dosare în care Federația Rusă a achitat acele despăgubiri, altele rămân a fi pe lista de așteptare, dar oricum eu cred că oricare condamnare conține două elemente – despăgubirea propriu-zisă și o constatare. Deci, Federația Rusă nu poate nega acele constatări care deja s-au făcut.”
Europa Liberă: În majoritatea cazurilor de violare a drepturilor omului din regiunea transnistreană ajunse la CEDO e găsită vinovată Rusia. Înseamnă asta că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu au nicio pârghie de a stopa asemenea nedreptăți?
Alexandru Postica: „Haideți să pornim de la aceea că, în toate hotărârile emise până acum, Curtea Europeană a menționat foarte clar și tranșant, fără niciun fel de rezerve, că atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă poartă răspundere pentru încălcările care se comit în regiunea transnistreană. Însuși faptul că Federația Rusă a fost găsită vinovată și obligată să achite acele despăgubiri nu exonerează Republica Moldova de a întreprinde acțiunile pozitive. Vorbind despre Ilie Cazac, s-a constatat că Republica Moldova a întreprins la acel moment – vorbim de anul 2010-2011 – acțiuni care îi stătea în putere să le întreprindă, și anume: atenționarea comunității internaționale, acordarea anumitor despăgubiri familiei, inclusiv investigația penală, care a fost pornită pe marginea acestui caz. Anume din aceste considerente Republica Moldova nu a fost condamnată, or, dacă ar fi fost cazul unei pasivități din partea Republicii Moldova, și anume: lipsa de intervenție, colaborarea cu așa-numitele structuri de forță din regiunea transnistreană, cu siguranță Republica Moldova ar fi fost considerată vinovată de violarea acestor drepturi, cum a fost deja considerată în trei cazuri de colaborare cu așa-numitele structuri de forță din regiunea transnistreană și lipsa de acțiuni în protecția persoanelor...”
Europa Liberă: Dle Postica, deci iese cam așa: structuri paramilitare din Tiraspol fac niște nedreptăți pe teritoriul pe care Chișinăul nu-l controlează și Chișinăul după asta iese vinovat. Nu-i ciudată, cumva, situația asta?
Alexandru Postica: „Nu mi se pare ciudată. Haideți să pornim de la acele „autorități”, care sunt o replică a autorităților Federației Ruse. Deci, să fie clar: s-a constatat în numeroase cazuri că există o legătură de subordine, de obediență față de forțele ruse. În ceea ce privește Republica Moldova, și dumneavoastră ați pus întrebarea de ce ar trebui să suporte Republica Moldova consecințele unor acțiuni făcute de către administrația de la Tiraspol. Nu-i chiar așa, fiindcă Republica Moldova se face vinovată de inacțiunea autorităților sale. Să nu uităm că în Republica Moldova există un sistem de justiție, care ar trebui să fie funcțional pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Să nu uităm că Republica Moldova dispune de procuratură, ofițeri de investigație, inclusiv Serviciul de Informație și Securitate, care ar trebui să asigure securitatea tuturor persoanelor care se află pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, de fiecare dată când s-a constatat violarea drepturilor omului și Republica Moldova a fost condamnată s-a luat în considerare acea apatie, acea lipsă de promptitudine și de reacție din partea autorităților constituționale atunci când erau obligate să o facă.”
Europa Liberă: În cadrul negocierilor în formatul „5+2”, Chișinăul pune deseori problema respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană. Se poate vorbi despre unele progrese în această privință sau cadrul rămâne ineficient?
Alexandru Postica: „Chiar dacă se înaintează anumite obiecții vizavi de respectarea drepturilor omului, nu se face într-o manieră destul de convingătoare, din punctul meu de vedere. La dispoziția autorităților Republicii Moldova sunt mult mai multe argumente care pot fi folosite decât o simplă declarație că, uite, ar fi bine ca să respectăm drepturile anumitor categorii de persoane. Aceleași constatări ale Curții Europene pentru Drepturile Omului care au fost făcute în peste 60 de dosare sunt instrumente suficient de bune, dar care nu sunt folosite de către autoritățile Republicii Moldova. Și aici ar trebui să ne uităm nu doar în acel proces de negocieri cu regiunea transnistreană, cât mai degrabă abordarea problemei respective direct cu comanditarii, deci cu Federația Rusă. Ceea ce nu se face și niciodată nu s-a făcut.”
Europa Liberă: Ce măsuri ar putea fi întreprinse și de către cine, ca lucrurile să se îmbunătățească și să nu mai existe atâtea cazuri de violare a drepturilor omului? Nu este suficient să avem un președinte pro-rus care periodic se întâlnește cu liderul de la Tiraspol, dar și cu cel de la Kremlin?
Alexandru Postica: „Mi-ați pus două întrebări și aș vrea să răspund pe rând. În ceea ce ține de președintele prorus, noi anterior am făcut declarații și chiar recenta vizită a domnului Dodon în Federația Rusă chiar am făcut și un apel către domnia-sa să abordeze inclusiv problema neexecutării hotărârilor Curții Europene în privința Federației Ruse. Nu știu dacă s-a făcut ceva, cel puțin nu am primit niciun răspuns. Și al doilea moment – impunitatea. Aceasta este noțiunea de care se conduc administrațiile secesioniste. De aceea, astăzi, practic nu poartă niciun fel de răspundere pentru tot ce se întâmplă în regiunea respectivă. În momentul în care Republica Moldova va întreprinde acțiune prompte prin care să demonstreze că va pedepsi orișicare agresiune împotriva cetățenilor săi sau oricărei persoane care se află pe teritoriul Republicii Moldova, eu cred că lucrurile se vor schimba. Vedem chiar aceleași permisiuni de a închide dosarele penale, care sunt făcute cu atâta ușurință de către unii politicieni, chiar dacă nu este în competența lor să facă asemenea declarații, deja constituie o cedare de poziție. Deci, după mine, nu este clar în ce normă s-ar încadra acest refuz de a urmări și a persecuta o persoană care cu bună știință a comis o infracțiune. Și noi aici nu vorbim despre dosare politice. În cazul lui Ilie Cazac nu este învinovățit dl Șevciuk sau dna Ștanski. Au fost persoane concrete, care au refuzat acordarea de asistență medicală, persoane care au aplicat tortura față de un cetățean al Republicii Moldova. Aceste persoane care acționează individual ar trebui să simtă acea responsabilitate. Rolul autorităților Republicii Moldova este ca de fiecare dată să aducă aminte oricăror persoane care intenționează să comită o infracțiune că le așteaptă o răsplată binemeritată.”
Europa Liberă: Și un caz oarecum similar cu cel al lui Ilie Cazac, de răpire de către structurile paramilitare de la Tiraspol a avut loc chiar recent, la finele lui 2019. Este vorba despre un tânăr din regiunea transnistreană, care evadase în 2015 din așa-numita armată transnistreană și se refugiase la Chișinău. Tânărul a fost declarat dispărut de familie, iar Promo-LEX a spus că sunt suspiciuni rezonabile că acesta ar fi fost răpit de către structurile paramilitare. Suspiciunile organizației Dvs. s-au confirmat?
Alexandru Postica: „Da, s-au confirmat. Cel puțin, avem declarațiile rudelor care au confirmat că el se află în Izolatorul de detenție din Tiraspol. La momentul actual sunt în așteptarea informării despre conținutul acuzațiilor. Țin să menționez că situația lui este destul de vulnerabilă, având în vedere că doi-trei ani de zile el a fost protagonistul unui material realizat de către Europa Liberă și în cadrul interviului el a relatat cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat în timpul în care își satisfăcea serviciul militar. Prin urmare, cred că simpla postare pe Facebook sau pe alte rețele de socializare a indignării din partea autorităților Republicii Moldova este insuficientă. Urmează să fie întreprinse acțiuni prompte, persoanele care sunt competente, iar aici mă refer, înainte de toate, la Biroul de Reintegrare, care ar trebui să afle și să vină ei cu mai mute informații, pentru că accesul Asociației Promo-LEX în regiunea transnistreană este restricționat, după cum știți, și posibilitatea ca un avocat independent să meargă în regiune practic este foarte redusă.”