Și ce plăcere să observi cum se împletesc, peste secole, două imaginații americane extraordinare – a lui Hoffman și a lui Hawthorne – în această poveste eliberatoare despre fiice și mame și despre dragostea adevărată pentru un bărbat și cartea lui”, ca să pun mâna pe Ora nevăzută, de Alice Hoffman (n. 1952), Trei, 2023, de dragul autorului cărții cult Litera stacojie („...cartea care o ținuse în viață, cea care părea să spună povestea mamei sale, cea despre care își închipuise mereu că fusese scrisă pentru ea”, mărturisește Mia, fata rebelă din Ora nevăzută, convingându-se astfel o dată în plus că „singurele fete care pot fi salvate sunt cele care se salvează pe ele însele”).
Coperta cărții „Ora nevăzută”
Aceeași poveste de când lumea și pământul – o fată (de 17 ani, dintr-o familie înstărită, în cazul dat), prima dragoste, sarcina nedorită, palma grea a tatei („o reacție impulsivă pe care avea s-o regrete pentru totdeauna”), conspirația părinților ce-i vor binele („discutau despre trupul ei și despre viitorul ei, care păreau să le aparțină...”), iat-o pe Ivy luându-și lumea în cap, și doar ca să ajungă... din lac în puț! Iat-o așadar primită în Comunitate, o fermă ruptă de lume condusă de un soi de guru, Joel, ce „proclama că fiecare om trebuie să se elibereze de păcatele strămoșilor și că singura formă de a vindeca răul provocat spiritului de rudele de sânge era să evadezi din relațiile tradiționale și să întemeiezi un nou tip de familie. Copiii nu locuiau cu părinții și nu mergeau la școala publică”. Într-o primă fază, se lasă impresionată – „Nu era de mirare că oamenii făceau tot ceea ce li se spunea și credeau în el. Era mai puternic decât majoritatea bărbaților; știa ce vrea” – atunci când „Joel a îngenuncheat în fața ei (...), de îndată ce el a făcut asta, Ivy a devenit a lui”. O va plăti scump, nu doar cu libertatea proprie, pe care și-a sacrificat-o venind în Comunitate, ci și mai cu seamă cu cea a fiicei pe care o naște, copilul fiindu-i deîndată luat și crescut împreună cu ceilalți, căci, nu-i așa? „Copiii le aparțin tuturor”. Văzută din afară, „Comunitatea părea mult mai întunecată, condusă de legi secrete. (...) Într-un loc în care cărțile sunt interzise, nu puteau exista libertate personală, speranță și visuri de viitor. (...) Fă din cineva un cititor și poți schimba lumea (subl. mea)”. Și tocmai de asta se teme cel mai cumplit Joel, drept care odată descoperite cărțile pe care Mia, acum de 15 ani, le împrumutase în mare secret (nu și pentru maică-sa: „Crezi că nu știu că te duci la bibliotecă? Și eu citeam lut la vârsta ta. (...) Am citit zile-n șir și la ce mi-a folosit? – Nu e o moștenire, e o alegere, a răspuns Mia”) de la bibliotecă localității unde membrii Comunității își vând duminica produsele agricole de la fermă, ascunzându-le în hambar, le arde pe foc, într-o ceremonie amintind de autodafeurile medievale: „Cărțile au fost aruncate în flăcări una câte una, în timp ce Mia privea uluită, cu mâinile și picioarele amorțite. Joel a insistat să facă asta cei mici și fiecare băiețel și fetiță care se apropia de foc arunca solemn cărți în văpaie”. Este chiar punctul de cotitură al narațiunii, fata hotărându-se să evadeze de la fermă în aceeași noapte, asta după ce tocmai citise Litera stacojie a lui Nathaniel Hawthorne („Era povestea unei tinere care făcuse un copil din flori și care fusese umilită și judecată de cei apropiați, căsătorită cu un bărbat malefic și îndrăgostită de un bărbat slab, silită să poarte în piept litera A de la adulter. Era povestea unei femei care-și iubea fiica mai mult decât orice, mai mult decât însăși viața”). Zis și făcut!
Ei bine, nu-i suficient să evadezi din Comunitatea unde ai fost oprimat, mai trebuie să și lupți ca să-ți păstrezi libertatea, ceea ce Mia face cu determinare din clipa în care Joel dă de ea, după luni de căutări:
„– Hai să mergem! i-a spus Joel. Când un bărbat nu-și poate controla propria fiică, oamenii încep să vorbească, și nu tolerez așa ceva.
– Nu sunt fiica ta.
Mia tremura, dar l-a privit drept în ochi.
– Ești ce spun eu că ești. Așa ai fost și așa vei rămâne.”
Suntem abia la pagina 116 – mai rămân alte cca 150 în care Mia trebuie să-și apere, clipă de clipă, dreptul de a fi ceea ce simte ea că este/vrea să fie și nu ceea ce i se spune, fără drept de replică – atât pentru ea, cât și în numele mamei sale, care s-a jertfit pentru fiică-sa, căci, nu-i așa? „singurele fete care pot fi salvate sunt cele care se salvează pe ele însele”. Fete citite, mama și fiica!
19 august ’24
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te