La Chișinău, au avut loc altercații între poliție și membri ai Alianței pentru Unirea Românilor care au încercat să împiedice un miting electoral al Blocului comuniștilor și socialiștilor. Sute de reprezentanți ai Blocului în frunte cu foștii președinți Vladimir Voronin și Igor Dodon au mărșăluit pe artera principală a capitalei, de la Academia de Științe până în fața Parlamentului, purtând drapele roșii și scandând „Împreună vom învinge!”. Altercația a avut loc în apropierea monumentului lui Ștefan cel Mare, unde manifestanții blocului pro-rus erau așteptați de protestatari ai AUR, care purtau o panglică tricolor imensă și scandau „Jos kuliokul!”. Forțele poliției i-au înlăturat rapid din calea marșului pe protestatarii AUR. Aceștia s-au plâns presei că poliția ar fi aplicat standarde duble față de cele două grupuri de manifestanți. Incidentul a avut loc cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Un miting electoral a organizat la Chișinău, sâmbătă, și Congresului Civic, formațiune de stânga rivală atât Blocului socialiștilor și comuniștilor, cât și AUR.
La Chișinău, altercații între poliție și membri ai Alianței pentru Unirea Românilor
În prim-plan liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Moldova, Vlad Bilețchi