Ala Pâslariuc s-a născut la 1 iunie 1974. Absolventă a Universității de Stat din Moldova și a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Coordonatoare de proiect și comunicatoare în cadrul Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC).
Luni
Am sperat că mă voi trezi într-o altă țară..., într-o țară liberă și deschisă, ce poate oferi un viitor pentru cetățenii săi. Mă tem că nu a fost să fie, iar viitorul pare acum mai incert ca niciodată...
M-am uitat pe geam și am văzut un cer care consona cu starea mea sufletească. Bolta cerească fierbea în culori orbitoare, întărindu-mi starea de neliniște.
În drum spre serviciu oamenii erau mai abătuți și mai încruntați ca-n alte zile, iar orașul mi-a părut învăluit de o liniște asurzitoare...
Și totuși, am certitudinea că oamenii onești ai acestei țări merită să fie liberi, puternici și protejați, dacă este să parafrazez motto-ul organizației în care lucrez.
Marți
Pare a fi o zi obișnuită, cu activități menite să prevină un fenomen foarte întâlnit la noi, abuzul față de copii. Verbal, emoțional, fizic, social, sau sexual, oricare n-ar fi, acesta reprezintă o dramă în viața multor copiilor și-i poate traumatiza pentru totdeauna. Activitățile mă absorb și devin încet, încet un medicament sufletesc.
Aici, la CNPAC, zilnic sunt aduși copii care au avut de suferit, devenind victime ale violenței. Sunt copii care suferă în tăcere. Suferință care nu poate fi comparată cu nimic și care rămâne a fi o problemă a întregii societăți. Pentru mulți dintre ei CNPAC-ul devine ultima speranță de a fi recuperați.
O speranță ce prinde viață datorită colegelor mele, profesioniste desăvârșite, care îi îmbrățișează de fiecare dată cu căldură și dedicație. Tind să cred - dacă fiecare la locul său de muncă își va îndeplini cu responsabilitate și corectitudine atribuțiile de serviciu cum le îndeplinesc ele, atunci în țara mea lucrurile se vor mișca din loc.
Miercuri
Mă trezesc cu senzația că am dormit repede. În general, timpul de la o vreme fuge într-un ritm alert și mă prind adeseori cu gândul că nu reușesc să realizez tot ce îmi propun.
Din proprie experiență pot spune că ritmul de activitate al ong-urilor este mult mai intens și te consumă atât de tare încât nu-ți prea lasă loc să guști din bucuria lucurilor simple. Cum ar un prânz cu soțul.
Joi
Am mers la Ungheni unde, împreună cu o colegă, am vorbit profesioniștilor din domeniul educației despre dezvoltarea rezilienței adolescenților față de abuzul sexual, exploatarea sexual-comercială și traficul de ființe umane. Un fenomen, din păcate, foarte răspândit, inclusiv și în societatea noastră, pe care nu îl putem eradica, dar cu siguranță putem preveni asemenea cazuri printre tinerii cu un grad mai mare de expunere.
Trebuie să recunosc că mă cuprind emoțiile când ajung să vorbesc în fața profesorilor noștri. Este o meserie care din păcate și-a pierdut pe nedrept prestigiul de altă dată. Împovărați până peste cap cu diferite sarcini, multe inutile, cadrele didactice, mă mir cum mai au încă dorința de a se instrui în cadrul extracurricular. Mă închin în fața lor și-i mulțumesc Domnului că am avut parte de dascăli care mi-au cultivat respectul pentru această meserie nobilă. Un sentiment frumos pe care încerc să-l transmit și fiicei mele.
Drumul spre Chișinău a fost încununat de un apus de soare tare îndrăzneț pentru ultima zi de iarnă. Natura parcă ne dă speranțe și încredere în ziua de mâine.
Vineri
Scrutinul de duminică a bulversat societatea. Partea bună este că apar tot mai multe voci sonore ale unor tineri bine școliți, care generează idei ce ar putea aduce schimbările dorite și necesare societății. Asemenea tineri am întâlnit astăzi la o discuție, numită „a lalelelor”, și m-am gândit că dacă ei ar conduce țara într-o bună zi, atunci lucrurile, într-adevăr, ar putea să se schimbe spre bine.
Astăzi este 1 martie, ziua când ne prindem mărțișoare la piept. Primim și dăruim mărțișoare. Multe. Dar adevăratele mărțișoare, cele puține, se prind nu la piept, dar în inimă. Deaceea astăzi voi merge la mama să-i duc un mărțișor, unul pe care îl poartă la inimă deja de 13 ani. Cele mai frumoase mărțișoare pentru bunei sunt nepoții pe care îi așteaptă cu dor.