Între ambasadele României și Rusiei la Chișinău a avut loc un schimb de mesaje critice, provocate de discursul ambasadorului român Daniel Ioniță, ținut pe 23 octombrie, cu ocazia Zilei Armatei Române.
Reacționând la criticile apăsate ale părții ruse, Ambasada României în Republica Moldova a dat publicității o declarație în care se arată că folosirea în scop electoral a memoriei militarilor căzuți la datorie este o expresie a cinismului la care refuză să fie părtașă.
„Transformarea memoriei militarilor căzuți la datorie în războaie în temă electorală este o expresie de cinism la care nu vrem să fim părtași. Nu dorim să ne lăsăm atrași în polemici lansate provocator în spațiul public în această perioadă electorală din Republica Moldova.
România are o abordare europeană atât din punct de vedere științific în ceea ce privește studiul, înțelegerea și predarea istoriei, cât și din punctul de vedere al asumării și condamnării publice a ororilor trecutului și este apreciată la nivel european și internațional pentru demersurile numeroase și concrete întreprinse în materie de asumare a trecutului, educație și cercetare privind Holocaustul și comemorarea victimelor Holocaustului, inclusiv pentru introducerea în legislația română a definiției de lucru a antisemitismului, convenita în cadrul Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) în timpul președinției române a acestei organizații”, transmite Ambasada României în Republica Moldova.
Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a emis duminică un comunicat în care-și exprimă nedumerirea cu privire la declarațiile Ambasadei României în Republica Moldova despre „soldații regimului Antonescu care au murit eroic la 14 iulie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de ocupația sovietică” și-i acuză pe oficialii români de „cinism”.
Ambasada rusă îl numeşte pe generalul Ion Antonescu „criminal nazist” şi îl acuză că a ucis mii de persoane, printre care şi moldoveni.
”Descendenţii a zeci de mii ucişi şi torturaţi de agresorii Antonescu şi călăul său Alexianu, locuitori din Moldova – moldoveni, ruşi, evrei, găgăuzi şi bulgari – vor uita cu greu crimele ticăloşilor fascişti care şi-au justificat atrocităţile prin „lupta pentru reunificare”. Apropo, execuţiile în masă ale ruşilor şi evreilor din Transnistria pot fi considerate de către administraţia română de ocupaţie o „luptă pentru reunificare”? Sau, poate, „lupta pentru reunificare” este participarea trupelor române de partea lui Hitler la bătălia de la Stalingrad? Şi ce zici de complicitatea complicilor nazişti ai lui Antonescu la înfometarea locuitorilor din Leningradul asediat?”, se mai menţionează în comunicat, conform Deschide.md.
Pe 23 octombrie, Ambasada României în Republica Moldova a organizat, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române situat în interiorul cimitirului localității Mana, raionul Orhei, o serie de activități dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române și onorării eroilor săi. Oficialii prezenți au menționat că „sacrificiul suprem al Eroilor care-și dorm somnul de veci în acest loc nu va fi uitat niciodată, iar memoria acestora va fi cinstită mereu.”
Ambasadorul României Daniel Ioniță a precizat în discursul susținut cu această ocazie că „generația bunicilor noștri a avut parte de război și foamete, iar ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării, pentru dreptate și libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut și Nistru, care a aparținut României ca urmare a actului măreț de la 1 decembrie 1918 și care a fost ruptă din trupul țării ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov”.
În scandalul diplomatic s-a implicat și partidul PSRM, reprezentanții căruia au menționat că „ambasadorul Daniel Ioniță a insultat grosolan memoria tuturor victimelor regimului de ocupație 1941-1944 de pe teritoriul Moldovei” și că „o astfel de declarație scandaloasă și iresponsabilă încalcă grav toate principiile diplomației și ar trebui evaluată în mod corespunzător de MAEIE din Republica Moldova”.