Guvernul a aprobat rechemarea din funcție a ambasadorului moldovean în Rusia, Andrei Neguța, în urma unui caz suspect de contrabandă cu anabolizante în care ar fi fost implicat un microbuz cu numere diplomatice trimis de ministerul moldovean de Externe la Moscova la solicitarea ambasadei.
Anunțând decizia de guvern, premierul Ion Chicu a spus că este un „act rușinos” despre care ambasadorul nu putea să nu știe, care va face R. Moldova „faimă” în Europa pentru implicarea diplomaților în contrabandă. Declarații asemănătoare a făcut anterior președintele în exercițiu, Igor Dodon. Microbuzul care transporta anabolizante a fost reținut de vameși și ofițerii Serviciului de Informații și Securitatea în vama Palanca, pe 5 decembrie. Este pentru a doua oară când Neguța este rechemat din funcția de ambasador la Moscova. Prima dată a fost retras în 2012 de către fostul președinte interimar Mihai Ghimpu din cauza unei declarații despre nevoia menținerii trupelor ruse în regiunea transnistreană. A fost numit ambasador din nou, în 2017, iar în pauza dintre cele două mandate a fost consilier al Mitropoliei Moldovei pe problema relației cu corpul diplomatic acreditat în Federația Rusă și CSI, a fost deputat socialist și consilier de politică externă al președintelui Igor Dodon.
### Vezi și... ### Microbuz, arondat ambasadei R. Moldova la Moscova, implicat în trafic cu anabolizante